Cum sa „facem fata” sarbatorilor si minivacantelor

Fericirea sau nefericirea noastra in perioada de sarbatori sau orice alta perioada tine de asumarea responsabilitatii. Cu ocazia minivacantelor, sarbatorilor, sau a unor „pauze” suntem nevoiti sa ramanem singuri, fata in fata cu noi insine. Nu mai alergam la munca, nu mai incercam sa ne evitam propriile suferinte aruncandu-ne in fel si fel de treburi , ci ramanem fata in fata cu noi insine. Cu dorintele noastre, cu suferintele noastre, cu nevoile noastre. Daca le-am acorda atentie, si ne-am indrepta privirea catre ele, am incepe sa le cunoastem si in acelasi timp sa ne cunoastem pe noi insine. Si acesta este momentul in care decidem sa fim responsabili de starile noastre emotionale in care ne aflam, si atunci incepe acceptarea de sine si iubirea de sine. Si cand te accepti si te iubesti cu calitati si defecte deopotriva, atunci nici o sarbatoare sau minivacanta nu vi se vor mai parea „triste”.

Detaseaza-te de ceea ce este in jur! De ceea ce nu-ti foloseste, de ceea ce spun altii, de ceea ce crezi ca „trebuie” facut. Priveste-te pe tine in interiorul tau, ceea ce esti tu, ceea ce ai tu, ce este important pentru tine si ce ti-ai mai putea dori, dar ceva care sa depinda de tine;

In general intr-o perioada de minivacanta, oamenii au asteptari mari de la ei insisi, isi impun fie sa rezolve din treburile pe care nu au timp sa le rezolve in zilele obisnuite de munca, fie sa isi „incarce bateriile” insa prin actiuni sau activitati care ii obosesc. Intreaba-te : „ am nevoie cu adevarat sa fac lucrul acesta?” „ imi aduce el relaxarea de care am nevoie?” Si astfel poti descoperi care sunt adevaratele tale nevoi. Noteaza-le pe hartie si apoi incepe sa le implinesti pornind cu cea care ti se pare cel mai usor de realizat.

Sa profitam de aceasta pauza daca tot ne este data si sa ne uitam la omul de langa noi si vom vedea ca nu este diferit de noi. Suntem aceleasi fiinte aflate pe acest pamant, cu aceleasi suferinte, bucurii, nevoi; si astfel ne putem ajuta unii pe altii. Te poti gandi la persoane pe care le cunosti si carora le poti face o bucurie, un cadou, o conversatie. Te vei simti multumit si vei sti intotdeauna ca ai ceva de oferit!

Distribuie acest articol