Prima sedinta in terapia copilului (Violet Oaklander) – partea III

Desi am indoieli despre valoarea testelor, aplic si eu o parte din ele. Cateodata aplic teste ca mod de a intra in relatie cu copilul, la inceputul relationarii noastre, desi testele pot de asemenea sa creeze si sa mentina distanta. Testul „Deseneaza o persoana”, Testul ” Fa un desen care sa se numeasca familia mea”, Testul „Casa-Copac-Persoana” au sarcini simple pentru majoritatea copiilor. Este nevoie ca procesul efectiv de evaluare sa fie unul continuu, de vreme ce nimic nu ramane la fel cum este. Noi si copiii cu care lucram suntem intr-un flux continuu de schimbare, influentat de evenimentele schimbatoare din jurul nostru. Copilul dezvaluie multe lucruri prin intermediul desenelor, iar eu imi intrerup propriile judecati de valoare. Interpretarea are o valoare mica daca nu este folosita ca un indiciu pentu o explorare ulterioara. Copilul poate omite mainile dintr-un desen dintr-o varietate de motive. In analiza finala, doar copilul stie de ce.Daca un copil deseneaza siluete mici, pe un coltisor al unei foi mari de hartie, poare ca intr-adevar nu se simte in siguranta si este infricosat. Dar frica si nesiguranta sa aparente pot deveni evidente doar in aceasta situatie unica : intalnirea lui cu mine.

Un copil in varsta de 8 ani, dupa ce l-am rugat sa deseneze o persoana, a intrebat :”De ce?” I-am spus ca ma va ajuta sa aflu anumite lucruri despre el. Cand am terminat a vrut sa stie ce am descoperit. Eu m-am uitat la desenul lui si am spus:” Pai, vad ca-ti place culoarea rosie si persoana din desenul tau zambeste, deci poate ca te simti bine acum. Ai facut un desen foarte mic, banuiesc ca nu prea ai chef sa faci desene mari astazi (facand un gest amplu cu mana), ci doresti sa ramai intr-o zona micuta. Iti plac florile, pentru ca sunt destul de multe flori aici. Este ceva adevarat din ceea ce am spus? El a zambit larg si a incuviintat din cap, fiind de acord cu presupunerile mele.

Cateodata folosim intreaga sedinta initiala ocupandu-ne de problema prezentata – mai intai cu parintii si apoi cu copilul singur. Eu cred cu tarie intr-o confruntare deschisa a problemei. Pana la urma, in acest moment stim cu totii de ce suntem aici, asa ca de ce sa nu ne si ocupam de asta? Ceea ce spun pare ceva evident, insa din experienta mea cu mai multe familii in consiliere, problema este adesea evitata sau ascunsa pana la momentul magic, sau :” Nu este nevoie sa o mentionam, o sa se rezolve de la sine.”

Un baiat in varsta de 13 ani a venit la mine impreuna cu parintii sai din cauza unui enurezis cronic. Dupa etapele preliminare, eu am spus:”In regula, cu totii suntem de acord ca enurezisul este motivul pentru care Matei este aici, dar acum as vrea sa aflu ce simtitit fiecare in legatura cu asta. Tatal cu ochii in lacrimi a spus :”E asa o usurare sa spun deschis ceea ce simt despre asta. Ultimul terapeut la care l-am dus nu a mai vorbit niciodata despre acest lucru, dupa ce i-am explicat situatia la telefon cand am facut programarea si ne-a sfatuit sa nu vorbim despre asta si nu ne-a primit pe toti trei impreuna.” Matei, la a doua sedinta, in timp ce picta un ocean mare pentru a infatisa cum se simte atunci cand se trezeste in patul ud, a confirmat faptul ca el si terapeutul anterior nu au vorbit niciodata in mod specific despre asta.

Pentru mine „problema prezentata” este cgiar simptomul prezentat. Stiu ca, de regula ( desi nu intotdeauna), exista lucruri mult mai profunde care trebuie lucrate. Dar eu cred ca trebuie sa incepem cu ce avem – sa privim acel lucru, sa-l traim, sa-l exploram, inainte de a putea sti cum sa intram in profunzime. Trebuie mai intai sa ma preocup de ceea ce este, inainte de a trece la altceva.

Distribuie acest articol

Prima sedinta in terapia copilului (Violet Oaklander) – partea II

Ma intereseaza sa clarific foarte bine faptul ca aud ca parintele sau profesorul este ingrijorat cu privire la vreunul dintre comportamentele copilului, dar va deveni de asemenea clar si faptul ca nu neaparat iau de bun tot ceea ce se spune. De asemenea voi stabili a cui este problema de fapt. Daca copilul este de acord ca exista o problema, atunci vreau sa stiu despre asta, daca nu este de acord, specific clar faptul ca sunt constienta si de acest lucru si anume ca problema este a scolii sau a parintilor si nu a lui. Acest lucru este de natura sa-l destinda pe copil.

De exemplu o mama si-a adus fiica in varsta de 6 ani in cabinetul meu si mi-a spus ca invatatoarea ii recomandase copilului consiliere pentru ca musca si lovea alti copii si nu avea nici un prieten. Mai intai a fost nevoia ca acest copil intelegea, pe cat posibil, ce insemna consiliere. Apoi, cand am intrebat-o daca este de acord cu faptul ca musca si loveste alti copii si ca nu are prieteni, ea a spus :”Ba eu am prieteni!” Eu am spus :”Cred ca invatatoarea ta este ingrijorata – asta-i problema ei. Cumva, ea , invatatoarea si-a facut ideea ca tu nu ai prieteni si isi face griji cu privire la asta si de asemenea crede ca tu lovesti si musti”. Am intrebat-o pe mama daca ea credea ca fiica ei nu are prieteni. Mama a spus: „Petrece mult timp in casa, dar are un prieten care sta pe strada la cateva case de noi si cu care se joaca”. Asa ca eu am spus: „Atunci dumneavoastra nu considerati ca asta ar fi o problema?” „Nu”, a raspuns mama, „nu m-am gandit niciodata ca asta ar fi o problema”. Asa ca totul s-a redus la faptul ca acest lucru este problema invatatoarei. Copilei i-a placut asta foarte mult si a devenit, in mod evident, mult mai relaxata.

Cu totii avem nevoie sa descoperim un mod de a incepe relatia – inceputul este adesea dificil si stanjenitor. Dupa ce problema adusa in discutie este atribuita, rog adesea parintii sa astepte afara, in timp ce eu vorbesc cu copilul. Copilului i-as putea spune ceva de genul ca voi face tot ce pot pentru a indrepta lucrurile, ca vom face niste lucruri care vor fi distractive, ca voi descoperi lucruri noi despre el, si sper ca si el la fel, si ceva despre confidentialitate. In general copilul s-a uitat deja prin cabinet si a vazut jocurile si jucariile, tablia de pictat si tava cu nisip – toate il uimesc si incepe sa se simta interesat. Daca mai este timp, as putea sa-l invit pe copil sa se uite mai atent prin camera, sa vada ce lucruri am. Sau il rog sa deseneze o persoana si o casa sau vreo imagine. Ii explic ca vom folosi unele din lucrurile din cabinet si ca vom si vorbi. Ii spun ca uneori vom vorbi despre sentimente, ial alteori vom picta sentimente.

Distribuie acest articol

Prima sedinta in terapia copilului (Violet Oaklander) – partea I

In general parintii ma suna si incearca sa-mi explice problema la telefon, atunci cand programeaza prima sedinta. In acest moment eu le explic ca atunci cand vor veni sa ma vada, doresc ca ei sa-mi povesteasca din nou care este problema, cu copilul de fata.
Consider ca este important ca el sa fie prezent pentru ca asta alina cele mai rele dintre fanteziile sale despre ce anume nu merge bine. Copilul stie intotdeauna cand ceva nu este in regula si adesea isi imagineaza ca lucrurile stau mult mai rau decat sunt ele in realitate.Eu nu voi pune niciodata copilul sa astepte in anticamera in timp ce parintii lui sunt in cabinet.
Orice au ei nevoie sa spuna, trebuie spus in fata copilului. In acest fel pot observa reactiile copilului, dinamicile parinte-copil si pot auzi toate partile. Acesta este totodata un moment de inceput al unei relatii de incredere pe care o stabilesc cu copilul. El va vedea ca sunt un participant corect si impartial, interesat de toata lumea – in special de copil.
Asadar, cand familia intra in cabinet, ii rog ca cineva dintre ei sa inceapa sa-mi spuna ce i-a facut pe parinti sa vina sa ma vada impreuna cu copilul lor. Mama este cea care incepe de regula. Dupa primele cateva propozitii, eu o voi opri si voi intreba copilul daca este de acord cu ceea ce spune parintele. Adesea parintele foloseste cuvinte de oameni mari, incercand sa nu-mi vorbeasca pe intelesul copilului. Eu sunt foarte precauta cu acest lucru si nu permit sa se intample asta. Daca parintii spun ” comportamentul lui la scoala a fost extrem de turbulent”, eu voi intreba copilul dca stie despre ce vorbeste mama. Si chiar daca acesta raspunde afirmativ, o voi ruga pe mama sa imi spuna la ce se refera mai exact. Raspunsul unui copil la folosirea de catre parinti a cuvantului „turbulent” a fost : ” Nu am asta!” – ca si cand vorbea despre pojar. Alt copil a avut exact aceeasi reactie la auzul cuvantului „retras”.
In general nu sunt prea ingrijorata daca copilul nu doreste sa vorbeasca sau sa-mi spuna opinia lui in acest moment. Ma intereseaza sa-l fac sa fie acolo, sa auda ce spun parintii lui si sa ma priveasca bine. El descopera ca sunt interesata de el, ca il vad, ca il aud, ca il tratez cu respect. Nu-i vorbesc de sus, nu-l ignor, nu-l desconsider sau sa ma comport ca si cand el ar fi un obiect despre care se discuta. Incercf sa-l includ in orice fel, chiar si doar prin a verifica din cand in cand cum se simte si stabilind un contact vizual cu el. In curand el va afla ca il iau foarte mult in serios.

Distribuie acest articol

Procesul terapiei copilului

I. Etapa evaluarii initiale:

• Obtinerea unor informatii despre caz
• Sedinta cu intreaga familie
• Acordul cu parintele/parintii

II. Terapia copilului :

• Alegerea mijloacelor adecvate
• Intalnirea cu copilul
• Invitarea si incurajarea copilului sa isi spuna povestea
• Ajutarea copilului sa-si exteriorizeze emotiile si sa isi rezolve problemele
• Consolidarea puterii copilului
• Ajutarea copilului sa gandeasca diferit
• Ajutarea copilului sa se comporte diferit

III. Evaluarea rezultatelor terapeutice :

• Evaluarea finala
• Inchiderea cazului

Distribuie acest articol

Increderea de sine la copil

Iata cateva indrumari pentru parinti pentru a imbunatati sentimentele de sine ale copilului :

1. Ascultati sentimentele copilului , admiteti ca ele exista si acceptati-le.
2. Tratati-l cu respect, acceptati-l asa cum este.
3. Oferiti-i o lauda specifica la obiect.
4. Fiti sincer cu el.
5. Folositi mesaje „eu” mai degraba, decat mesaje „tu”; „ma supara zgomotul casetofonului”, in locul lui „esti atat de zgomotos”.
6. Chiar daca copilul are nevoie de consecventa si reguli, el are nevoie si mai stringenta de spatiu in viata lui pentru a invata cum sa-si gestioneze viata. Oferiti-i responsabilitati, independenta si libertatea de a face alegeri.
7. Implicati-l in rezolvarea problemelor si luarea deciziilor privitoare la propria viata. Respectati-i sentimentele, nevoile, dorintele, sugestiile, intelepciunea.
8. Amintiti-va de principiul unitatii : el este minunat si uimitor in unicitatea sa, chiar daca poate fi vorba despre o unicitate foarte diferita de a voastra.
9. Fiti un model bun – apreciati-va pe voi insiva, faceti lucruri pentru voi insiva. Intelegeti ca este bine sa-ti apreciezi propria persoana. Este in regula sa te simti multumit in urma unor impliniri. Este bine sa simti satisfactie fata de propria ta persoana.
10. Evitati sa emiteti judecati, sa oferiti multi de „ar trebui”si sfaturi inutile.
11. Luati-l in serios. Accepati-i hotararile, el stie cand nu ii este foame.

Distribuie acest articol
1 2 3 4 14