Prima sedinta in terapia copilului (Violet Oaklander) – partea III

Desi am indoieli despre valoarea testelor, aplic si eu o parte din ele. Cateodata aplic teste ca mod de a intra in relatie cu copilul, la inceputul relationarii noastre, desi testele pot de asemenea sa creeze si sa mentina distanta. Testul „Deseneaza o persoana”, Testul ” Fa un desen care sa se numeasca familia mea”, Testul „Casa-Copac-Persoana” au sarcini simple pentru majoritatea copiilor. Este nevoie ca procesul efectiv de evaluare sa fie unul continuu, de vreme ce nimic nu ramane la fel cum este. Noi si copiii cu care lucram suntem intr-un flux continuu de schimbare, influentat de evenimentele schimbatoare din jurul nostru. Copilul dezvaluie multe lucruri prin intermediul desenelor, iar eu imi intrerup propriile judecati de valoare. Interpretarea are o valoare mica daca nu este folosita ca un indiciu pentu o explorare ulterioara. Copilul poate omite mainile dintr-un desen dintr-o varietate de motive. In analiza finala, doar copilul stie de ce.Daca un copil deseneaza siluete mici, pe un coltisor al unei foi mari de hartie, poare ca intr-adevar nu se simte in siguranta si este infricosat. Dar frica si nesiguranta sa aparente pot deveni evidente doar in aceasta situatie unica : intalnirea lui cu mine.

Un copil in varsta de 8 ani, dupa ce l-am rugat sa deseneze o persoana, a intrebat :”De ce?” I-am spus ca ma va ajuta sa aflu anumite lucruri despre el. Cand am terminat a vrut sa stie ce am descoperit. Eu m-am uitat la desenul lui si am spus:” Pai, vad ca-ti place culoarea rosie si persoana din desenul tau zambeste, deci poate ca te simti bine acum. Ai facut un desen foarte mic, banuiesc ca nu prea ai chef sa faci desene mari astazi (facand un gest amplu cu mana), ci doresti sa ramai intr-o zona micuta. Iti plac florile, pentru ca sunt destul de multe flori aici. Este ceva adevarat din ceea ce am spus? El a zambit larg si a incuviintat din cap, fiind de acord cu presupunerile mele.

Cateodata folosim intreaga sedinta initiala ocupandu-ne de problema prezentata – mai intai cu parintii si apoi cu copilul singur. Eu cred cu tarie intr-o confruntare deschisa a problemei. Pana la urma, in acest moment stim cu totii de ce suntem aici, asa ca de ce sa nu ne si ocupam de asta? Ceea ce spun pare ceva evident, insa din experienta mea cu mai multe familii in consiliere, problema este adesea evitata sau ascunsa pana la momentul magic, sau :” Nu este nevoie sa o mentionam, o sa se rezolve de la sine.”

Un baiat in varsta de 13 ani a venit la mine impreuna cu parintii sai din cauza unui enurezis cronic. Dupa etapele preliminare, eu am spus:”In regula, cu totii suntem de acord ca enurezisul este motivul pentru care Matei este aici, dar acum as vrea sa aflu ce simtitit fiecare in legatura cu asta. Tatal cu ochii in lacrimi a spus :”E asa o usurare sa spun deschis ceea ce simt despre asta. Ultimul terapeut la care l-am dus nu a mai vorbit niciodata despre acest lucru, dupa ce i-am explicat situatia la telefon cand am facut programarea si ne-a sfatuit sa nu vorbim despre asta si nu ne-a primit pe toti trei impreuna.” Matei, la a doua sedinta, in timp ce picta un ocean mare pentru a infatisa cum se simte atunci cand se trezeste in patul ud, a confirmat faptul ca el si terapeutul anterior nu au vorbit niciodata in mod specific despre asta.

Pentru mine „problema prezentata” este cgiar simptomul prezentat. Stiu ca, de regula ( desi nu intotdeauna), exista lucruri mult mai profunde care trebuie lucrate. Dar eu cred ca trebuie sa incepem cu ce avem – sa privim acel lucru, sa-l traim, sa-l exploram, inainte de a putea sti cum sa intram in profunzime. Trebuie mai intai sa ma preocup de ceea ce este, inainte de a trece la altceva.

Distribuie acest articol

Prima sedinta in terapia copilului (Violet Oaklander) – partea II

Ma intereseaza sa clarific foarte bine faptul ca aud ca parintele sau profesorul este ingrijorat cu privire la vreunul dintre comportamentele copilului, dar va deveni de asemenea clar si faptul ca nu neaparat iau de bun tot ceea ce se spune. De asemenea voi stabili a cui este problema de fapt. Daca copilul este de acord ca exista o problema, atunci vreau sa stiu despre asta, daca nu este de acord, specific clar faptul ca sunt constienta si de acest lucru si anume ca problema este a scolii sau a parintilor si nu a lui. Acest lucru este de natura sa-l destinda pe copil.

De exemplu o mama si-a adus fiica in varsta de 6 ani in cabinetul meu si mi-a spus ca invatatoarea ii recomandase copilului consiliere pentru ca musca si lovea alti copii si nu avea nici un prieten. Mai intai a fost nevoia ca acest copil intelegea, pe cat posibil, ce insemna consiliere. Apoi, cand am intrebat-o daca este de acord cu faptul ca musca si loveste alti copii si ca nu are prieteni, ea a spus :”Ba eu am prieteni!” Eu am spus :”Cred ca invatatoarea ta este ingrijorata – asta-i problema ei. Cumva, ea , invatatoarea si-a facut ideea ca tu nu ai prieteni si isi face griji cu privire la asta si de asemenea crede ca tu lovesti si musti”. Am intrebat-o pe mama daca ea credea ca fiica ei nu are prieteni. Mama a spus: „Petrece mult timp in casa, dar are un prieten care sta pe strada la cateva case de noi si cu care se joaca”. Asa ca eu am spus: „Atunci dumneavoastra nu considerati ca asta ar fi o problema?” „Nu”, a raspuns mama, „nu m-am gandit niciodata ca asta ar fi o problema”. Asa ca totul s-a redus la faptul ca acest lucru este problema invatatoarei. Copilei i-a placut asta foarte mult si a devenit, in mod evident, mult mai relaxata.

Cu totii avem nevoie sa descoperim un mod de a incepe relatia – inceputul este adesea dificil si stanjenitor. Dupa ce problema adusa in discutie este atribuita, rog adesea parintii sa astepte afara, in timp ce eu vorbesc cu copilul. Copilului i-as putea spune ceva de genul ca voi face tot ce pot pentru a indrepta lucrurile, ca vom face niste lucruri care vor fi distractive, ca voi descoperi lucruri noi despre el, si sper ca si el la fel, si ceva despre confidentialitate. In general copilul s-a uitat deja prin cabinet si a vazut jocurile si jucariile, tablia de pictat si tava cu nisip – toate il uimesc si incepe sa se simta interesat. Daca mai este timp, as putea sa-l invit pe copil sa se uite mai atent prin camera, sa vada ce lucruri am. Sau il rog sa deseneze o persoana si o casa sau vreo imagine. Ii explic ca vom folosi unele din lucrurile din cabinet si ca vom si vorbi. Ii spun ca uneori vom vorbi despre sentimente, ial alteori vom picta sentimente.

Distribuie acest articol

Cateva metode spre implinire

Pe parcursul vietii putem invata noi modalitati de a ne simti mai impliniti, mai multumiti, de a fi fericiti. Poate sa schimbam strategii sau modalitati de a privi viata, pentru ca ne-am schimbat intre timp, iar acum nu ni se mai potriveste ce altcandva ni se potrivea.

Uneori ne putem intreba : „ce ma nemultumeste? Sunt sanatos/sanatoasa, am un copil minunat, am o sotie/un sot care ma iubeste, imi place la munca si consider ca este un loc de munca care mi se potriveste, am o casa asa cum imi place…si totusi ceva ma nemultumeste….ma enervez prea usor, ma simt descurajat tare dupa un esec profesional, ma cert cu copilul, ma simt agitat/a, uneori chiar parca imi scapa toate de sub control”. Si pentru unele persoane acesta este momentul cand aleg sa faca o schimbare in viata lor, ma refer la a fi mai atenti la ei insisi, la emotiile lor, comportamentele lor, gandurile lor. Unele persoane pot incepe prin a citi despre teme si subiecte care-i pot ajuta in schimbare, altii pot merge la psiholog/psihoterapeut, altii pot face cursuri de dezvoltare personala.

Insa oricare cale ai alege, cu siguranta vei reusi sa iti imbunatatesti viata, poate chiar sa iti schimbi stilul de viata sau sa adaptezi noilor cerinte din viata ta, strategii care ti se potrivesc cel mai bine acum.

In continuare am ales sa fac cateva propuneri :

1. Iti poti da seama ca mai degraba incepi cu elementele de baza si apoi cu profunzimile.
Mai intai fa-ti un program basic : mergi la culcare la o ora decenta, hraneste-te sanatos si cu masura, bea apa, fa miscare

2. Descopera-ti ritmul propriu si mergi in acest ritm (trezeste-te in ritmul tau, mananca in ritmul tau, mergi in ritmul tau, lucreaza in ritmul tau). Observa-te. Daca te observi agitat, nelinistit, revino la ritmul tau. Daca observi ceva ce iti atrage atentia, iti poti nota acest lucru. Ori il poti discuta cu psihologul, ori daca te afli singur pe acest drum, vei putea sa compari ce ai notat la inceput cu ce ai notat apoi.

3. Gandeste pozitiv, elimina din vocabular cuvintele negative, observa-ti gandurile negative si inlocuieste-le cu ganduri alternative pozitive

4. Exerseaza calitatile pe care vrei sa ti le dezvolti ori de cate ori ai ocazia ( de exemplu daca vrei sa fii un mai bun ascultator, cand cineva ti se adreseaza cu intentia de a se confesa-asculta-l cu toata atentia ta chiar daca esti grabit sau nu ai neaparat dispozitia de a asculta)

5. Fa fapte bune, daca te simti suparat/a pe cineva, fa ceva dragut pentru acea persoana si sigur sentimentele ti se vor mai imblanzi

6. Exprima-ti emotiile, nu uita regula de baza – exprima-ti emotiile fara a-ti face rau tie sau altora

7. Lasa-te provocat de viata, provocarea si noutatea sunt elemente cheie ale fericirii. Creierul este stimulat prin surprindere, iar tratarea cu succes a unei situatii neasteptate ofera un sentiment puternic de satisfactie. Oamenii care fac lucruri noi sunt mai fericiti decât cei care se tin de activitati familiare pe care deja le fac bine.

8. Cauta modalitati de a cheltui banii prin moduri care te ajuta sa ramai in contact cu prietenii sau familia, promoveaza-ti sanatatea.

9. Nu exagera cu analiza. Exista doua tipuri de factori de decizie. Satisfacatorii, cei care iau o decizie odata ce criteriile lor sunt indeplinite. Când gasesc hotelul sau sosul de paste care are calitatile pe care le doresc, sunt multumiti. Maximizatorii, cei care doresc sa ia cea mai buna decizie posibila. Chiar daca vad o bicicleta sau un rucsac care îndeplineste cerintele lor, ei nu pot lua o decizie pâna când nu au examinat fiecare optiune. Satisfacatorii tind sa fie mai fericiti decât maximizatorii. Maximizatorii au nevoie de mai mult timp si de energie pentru a lua decizii si sunt adesea îngrijorati de alegerile lor. Uneori destul de bun este destul de bun.

10. Practica meditatia, relaxarea, pastreaza contactul cu natura, intra in contact zilnic cu corpul tau prin observarea respiratiei.

Distribuie acest articol

De ce uitam?

Elizabeth Loftus, unul dintre cei mai buni si mai cunoscuti cercetatori in domeniu, a identificat 4 motive principale din cauza carora oamenii uita – recuperarea insuficienta, interfata, incapacitatea de a stoca informatii, uitarea motivata.

1. Incapacitatea de a recupera o amintire
O explicatie pentru incapacitatea de a recupera o amintire este oferita de teoria degradarii. Potrivit acestei teorii, memoria este activata de fiecare data cand se formeaza o teorie noua.

In timp activarea memoriei este inhibata iar amintirile incep sa se estompeze si sa dispara. Daca informatiile nu sunt preluate si repetate, in cele din urma acestea se vor pierde.

Singurul dezavantaj al acestei teorii este reprezentat de faptul ca oamenii de stiinta au demonstrat ca pana si amintirile care nu au fost repetate, au fost stabilite in memoria de lunga durata.

2. Imixtiunea (confuzia informatiilor)
O alta teorie cunoscuta dupa numele de teoria imistiunii sugera ca unele amintiri concureaza si interfereaza cu alte amintiri. Cand o informatie este similara cu o alta, care a fost stocata anterior in memorie, acestea se pot confunda.

Exista 2 tipuri de baza de confuzie:
– Confuzia proactiva: apare cand o amintire mai veche determina dificultatea sau imposibilitatea de amintire a unei informatii recente.
– Confuzia retroactiva: apare cand informatiile recente interfereaza cu capacitatea de amintire a amintirilor anterioare, deja invatate.

3. Incapacitatea de stocare (a informatiilor)
Totodata, anumite informatii sunt uitate deoarece niciodata nu a exista intentia ca acestea sa fie stocate in memoria de lunga durata.

In urma unui studiu, in care cercetatorii le-au cerut participantilor sa identifice versiunea actuala a unei monede dintr-un grup cu diferite versiuni ale aceleiasi monede, s-a constatat ca exista riscul ca o persoana sa isi aminteasca caracteristicile principale ale monedei (forma, culoare), dar sa nu mai retina detalii minore.

Potrivit cercetatorilor, participantii care au distins versiunea actuala a monedei detineau in memorie pe termen lung detaliile care faceau diferenta intre monede.

4. Uitarea motivata / dorita
Uneori, oamenii lucreaza activ la uitarea anumitor amintire, in special a evenimentelor si experientelor traumatice.
Cele doua forme de baza ale uitarii dorite sunt:
– suprimarea (o forma constienta de uitare);
– reprimarea (o forma inconstienta de uitare).

Cu toate acestea, conceptul de amintire reprimata nu este universal acceptat de catre toti psihologii. Unul dintre dezavantajele amintirii reprimate este dificultatea sau chiar imposibilitatea de a fi studiata stiintific.

De asemenea, activitatile intelectuale, precum repetitia sau reamintirea, sunt modalitati importante prin care se poate consolida memoria.

Totodata, este foarte putin probabil care o persoana sa isi doreasca sa isi reaminteasca, sa discute sau sa repete amintirile unor evenimente dramatice.

Distribuie acest articol

Anxietatea

Tulburarea de anxietate generalizata se caracterizeaza prin teama prelungita si exagerata care adesea nu detine o sursa specifica de declansare.

Pacientii cu aceasta tulburare sustin ca se confrunta constant cu sentimente de ingrijorare, neliniste si agitatie. Pentru ca o persoana sa fie diagnosticata cu aceasta tulburare, trebuie sa manifeste simptomele prezentate mai sus cel putin 6 luni.

Potrivit datelor statistice, aceasta tulburare apare mai ales in randul persoanelor de sex feminin. Adesea, tulburarea de anxietatea apare concomitent cu alte probleme, cum ar fi: depresia sau abuzul de substante sau alcool.

De asemenea, exista unele dovezi stiintifice potrivit carora genetica favorizeaza dezvoltarea tulburarii de anxietate. Conditii medicale, cum ar fi hipotiroidismul, si stresul pot determina aparitia acestei tulburari.

Simptome

– teama excesiva;
– palpitatii;
– tulburari de somn, in special insomnie;
– ameteli;
– dureri de cap (cefalee);
– senzatie de lesin;
– tensiune musculara;
– senzatie de sufocare;
– tahipnee (dificultati in respiratie);
– tremor;
– stari de greata;
– transpiratia excesiva.

Terapie

1. Terapia cognitiv-comportamentala este, adesea, cel mai eficient tratament. Aceasta terapie consta in schimbarea modului de gandire, a comportamentului disruptiv, si a reactiilor care apar sub influenta stresului.

2. Tehnicile de relaxare contribuie la ameliorarea acestei tulburari.

3. Tratament medicamentos (anxiolitice/antidepresive); acest tip de tratament este administrat concomitent cu sedintele de terapie cognitiv-comportamentala.

Pentru a va elibera de anxietate este obligatoriu sa urmati un program de terapie cognitiv-comportamentala, care consta din tehnici de desensibilizare si de modificare a stilului de gandire.

Cu alte cuvinte, trebuie sa faceti acele lucruri pe care doriti sa le faceti pentru a nu va mai teme de ele, dar sub indrumarea unui psiholog specializat conform unui plan de terapie.

Programele de combatere a fricii se invata impreuna cu psihologul si trebuie aplicate la situatiile de viata. In acelasi timp trebuie sa va modificati stilul de viata, invatand sa traiti cu fricile pe care le aveti sau sa va eliberati complet de ele.

Distribuie acest articol
1 2 3 4 13