Familii fuzionale (nediferentiate) si familii autonome (diferentiate)

Exista o diferenta intre familiile fuzionale (nediferentiate) si familiile autonome (diferentiate).
In familiile fuzionale indivizii sunt fuzionali (neautonomi la nivel psihologic), pe cand in familiile diferentiate, membrii sunt autentici si autonomi.

In familiile cu membri diferentiati, relatiile sunt de interdependenta, unde fiecare isi indeplineste siesi nevoile, fara sa astepte sa-i satisfaca alt membru nevoile proprii, sau, nu insista sa indeplineasca nevoile altor membri daca acestia nu vor iar ei sunt capabili sa si le implineasca. Exista grade si grade de diferentiere in familii.

Persoanele cu grad de diferentiere ridicat sunt autonome, flexibile in gandire si flexibile in relatii, adaptabile, independente, obiective, rationale, cu inteligenta emotionala dezvoltata. Membrii adulti ai familiei isi folosesc toate rolurile (om, profesionist, sot, sotie, mama, tata), nu doar unul predominant si excesiv; ei iau decizii impreuna, implicandu-i si pe copii daca deciziile ii privesc si pe ei, negociaza democratic valorile fiecaruia, respecta activitatile personale ale celorlalti membri, rezolva disputele prin comunicare (nu prin tacere sau agresivitate), conlucreaza si isi impart activitatile casnice-administrative, astfel incat fiecare sa fie responsabil pentru o activitate in cadrul familiei, au empatie unul fata de altul.

In aceste familii gradul de intimitate este mare, pesoanele exprimandu-si gandurile si sentimentele direct, autentic, nemijlocit, insa tinand cont de sentimentele celorlalti. Membrii nu se tem de sentimentele negative exprimate, ci le incurajeaza, si vorbesc despre ele. Chiar daca exista conflicte, acestea se rezolva fara a se acumula resentimente si a se forma coalitii patologice.

Persoanele nediferentiate – fuzionale sunt rigide atitudinal, cu multe preconceptii si prejudecati, foarte emotionale, nerationale, neautonome (indiferent ce varsta biologica au), dependente emotional, incapabile sa gandeasca cu mintea lor, ci „gandind” cu mintea altora, cu inteligenta emotionala joasa.

Paradoxal, persoanele „emotionale” nu au inteligenta emotionala buna, deoarece unele dintre componentele acestui tip de inteligenta sunt chiar: constientizarea emotiilor, capacitatea de a lucra cu ele, autocontrolul, toleranta crescuta la frustrare. Tocmai aceste componente nu sunt antrenate in persoanele inalt dependente, fuzionale. Ele traiesc in relatii de codependenta.

Intr-o familie disfunctionala, cu membri nediferentiati, este dificil de atins autonomia si individualitate. Nici un membru nu isi cunoaste nevoile proprii, se ingrijeste de nevoile altuia, sau pretinde altui membru de a-i indeplini constant nevoile, neasumandu-si nici unul sentimentele si nevoile proprii. In aceste familii gradul de intimitate este de fapt mic, deoarece membrii lor nu isi exprima direct gandurile si sentimentele, ci „lasa” sa se inteleaga, acest mod de relationare fiind de fapt plin de presupuneri si confuzii. Exprimarea unor sentimente si ganduri este interzisa in astfel de familii si de aici patologia. Mai mult decat atat, presupunerile si neexprimarile directe cresc gradul de fuziune, fiecare membru nestiind ce vrea cu adevarat celalalt. Membrii acestei familii nu se trateaza ca pe niste oameni capabili de a rationa, ci se desconsidera.

Distribuie acest articol