Exercitiu de constientizare a emotiilor si gandurilor

Pot vedea toate fatetele unor probleme sau vad doar “in nuante de alb-negru”, irational, in extreme, generalizez, dramatizez, exagerez o situatie?

Etichetez pe cineva sau o situatie, fara a gandi contextul si nuantele?

Ma observ des vorbind cu “trebuie sa”; ma blamez si blamez pe altii des?

Sunt mereu ingrijorat? Ma comport ca o victima, sunt perfectionist/a, hipercritic/a?

Am tendinta de a avea obiective irealiste? Am pretentii irealiste de la mine si de la altii?

Vreau ca toate lucrurile sa fie facute “perfect”?

Cat de bine imi cunosc si imi identific sentimentele si emotiile?

Fac diferenta intre emotiile adaptative (tensionare,tristete, preocupare, incordare, mahnire, suparare, neliniste, dezamagire, ingrijorare, anxietate minima, stare de deprimare minima) si emotiile dezadaptative ( anxietate, depresie, rusine, vinovatie, disperare, inspaimantare, panica, alarmare, deznadejde) ?

Cat de bine imi accept sentimentele pe care le-am simtit de-a lungul timpului : abandon, nesiguranta, gelozie, invidie, excludere, neputinta, privatiune, neglijare, vulnerabilitate, insatisfactie?

Stiu cand sunt adaptative emotiile pozitive (optimism, veselie, fericire, voiosie, multumire, satisfactie, incantare, entuziasm, jovialitate, dinamism) si cand nu sunt adaptative ?

Stiu sa diferentiez intre starile de : furie, tristete, teama?

Constientizez cand intru intr-o anumita stare?

Stiu sa observ sentimentele si emotiile celor apropiati? Ma pun in pielea lor?

Pot sa accept greselile mele si ale celor din jur?

Ce ma poate ajuta sa analizez o situatie in nuante diferite, rational, realist?

Imi fac un plan pentru a rezolva problemele sau sunt impulsiv/a?

Am timp sa vorbesc cu mine insumi? Sa imi tin un jurnal?

Stiu cum se simt cei apropiati in diferite situatii si cum ar reactiona ei?

Imi cunosc ritmul de lucru? Dar pe al celorlalti?

Imi constientizez limitele personale? Dar pe ale altora?

Stiu sa ma pun in pielea altora?

Atiu sa ma ascult si sa il ascult pe altul?

Cum reactioneaza ceilalti la comportamentul meu?

Ce sentimente si stari trezesc in ceilalti comportarea mea?

Sunt capabil/a sa ascult ceea ce spune celalalt fara sa il contrazic si sa-l critic?

Sunt capabil/a sa inteleg punctul de vedere al celuilalt, chiar daca suntem in contradictie de idei?

Cum ma descurc cand simt furie, frica, tristete?

Stiu cum reactionez la stres?

Cum abordez conflictele la locul de munca?

Cum ma descurc cand un apropiat se afla in dificultate (e stresat, tracasat, trist) ?

Am reusit in ultimul timp sa imi programez viata in asa fel incat sa nu ajung in situatii stresante? Daca nu, cum ar fi de dorit sa gandesc si apoi sa actionez pentru a rezolva situatiile de viata neprevazute cu minim de energie si cu maxim de eficienta?

La ce ma ajuta starea prin care trec la un moment dat? Ce rol are ea pentru mine? (oricat de ciudat ar parea, starile noastre ne ajuta sa ne constientizam problemele si sa ne schimbam pe noi insine)

Care sunt nevoile mele reale?

Ce as putea face sa reactionez mai adaptat intr-o anume situatie?

Imi imaginez mai multe metode de a rezolva o problema sau conflict? Care ar fi acelea?

Iata cateva dintre intrebarile care ne pot ajuta sa fim mai constienti de emotiile noastre, de gandurile si actiunile noastre.

Distribuie acest articol

Prima sedinta in terapia copilului (Violet Oaklander) – partea II

Ma intereseaza sa clarific foarte bine faptul ca aud ca parintele sau profesorul este ingrijorat cu privire la vreunul dintre comportamentele copilului, dar va deveni de asemenea clar si faptul ca nu neaparat iau de bun tot ceea ce se spune. De asemenea voi stabili a cui este problema de fapt. Daca copilul este de acord ca exista o problema, atunci vreau sa stiu despre asta, daca nu este de acord, specific clar faptul ca sunt constienta si de acest lucru si anume ca problema este a scolii sau a parintilor si nu a lui. Acest lucru este de natura sa-l destinda pe copil.

De exemplu o mama si-a adus fiica in varsta de 6 ani in cabinetul meu si mi-a spus ca invatatoarea ii recomandase copilului consiliere pentru ca musca si lovea alti copii si nu avea nici un prieten. Mai intai a fost nevoia ca acest copil intelegea, pe cat posibil, ce insemna consiliere. Apoi, cand am intrebat-o daca este de acord cu faptul ca musca si loveste alti copii si ca nu are prieteni, ea a spus :”Ba eu am prieteni!” Eu am spus :”Cred ca invatatoarea ta este ingrijorata – asta-i problema ei. Cumva, ea , invatatoarea si-a facut ideea ca tu nu ai prieteni si isi face griji cu privire la asta si de asemenea crede ca tu lovesti si musti”. Am intrebat-o pe mama daca ea credea ca fiica ei nu are prieteni. Mama a spus: “Petrece mult timp in casa, dar are un prieten care sta pe strada la cateva case de noi si cu care se joaca”. Asa ca eu am spus: “Atunci dumneavoastra nu considerati ca asta ar fi o problema?” “Nu”, a raspuns mama, “nu m-am gandit niciodata ca asta ar fi o problema”. Asa ca totul s-a redus la faptul ca acest lucru este problema invatatoarei. Copilei i-a placut asta foarte mult si a devenit, in mod evident, mult mai relaxata.

Cu totii avem nevoie sa descoperim un mod de a incepe relatia – inceputul este adesea dificil si stanjenitor. Dupa ce problema adusa in discutie este atribuita, rog adesea parintii sa astepte afara, in timp ce eu vorbesc cu copilul. Copilului i-as putea spune ceva de genul ca voi face tot ce pot pentru a indrepta lucrurile, ca vom face niste lucruri care vor fi distractive, ca voi descoperi lucruri noi despre el, si sper ca si el la fel, si ceva despre confidentialitate. In general copilul s-a uitat deja prin cabinet si a vazut jocurile si jucariile, tablia de pictat si tava cu nisip – toate il uimesc si incepe sa se simta interesat. Daca mai este timp, as putea sa-l invit pe copil sa se uite mai atent prin camera, sa vada ce lucruri am. Sau il rog sa deseneze o persoana si o casa sau vreo imagine. Ii explic ca vom folosi unele din lucrurile din cabinet si ca vom si vorbi. Ii spun ca uneori vom vorbi despre sentimente, ial alteori vom picta sentimente.

Distribuie acest articol

Desenul la copii – Mariana

Utilizarea desenului este foarte valoroasa in consilierea cu copiii; desenul le permite acestora sa isi exprime emotii neacceptabile social, sa-si dezvaluie dorinte, sa-si exploreze unele dintre cele mai adanci frici.

In unele momente ii rog pe copii sa creeze pe hartie propria lume folosind doar forme, linii, curbe, culori – fara nimic din realitate. As putea spune : ”inchide ochii si intra in spatiul personal. Vezi lumea ta – cum este ea pentru tine? Cum a-i infatisa-o pe hartie folosind doar linii drepte, curbe si forme? Gandeste-te la culorile din lumea ta. Cat spatiu ar ocupa pe hartia ta fiecare lucru? Unde te vei pune pe tine insati in imagine?

Mariana, in varsta de 13 ani a ocupat cu desenul ei doar jumatate din pagina, lasand cealalta jumatate goala.A folosit nuante pastel din mai multe culori, raspandite printre niste imagini desenate cu culoare inchisa. Creatia ei se compunea din imagini rotunde cu raze de soare, toate emotionante si dintr-un triunghi desenat cu negru si rosu intens, facut din carioca si asezat in centrul razelor de soare. M. si-a descris desenul spunand ca ea este in centrul formelor ei care reprezinta grijile sale, dezamagirile dar si lucrurile care o amuza si sentimentele sale de fericire. Grijile si dezamagirile sale erau desenate cu culori inchise.

Terapeut: Ai putea sa imi spui despre cateva dintre dezamagiri?
Mariana : Nu, as prefera sa nu fac asta acum, dar stiu ce sunt.
T : Te-a dezamagit vreunul dintre prietenii tai de care mi-ai vorbit data trecuta?
M : Pai….da. (Mariana a inceput atunci sa vorbeasca despre faptul ca a enervat-o unul dintre baietii din grupul de prieteni – a fost deranjata de ceva ce a spus el, dar a tinut pentru ea acest lucru. Ea si baiatul respectiv au discutat o vreme si a parut ca au incheiat problema).
T : Ai dori sa-i dai glas acelei parti din tine reprezentata de triunghiul cu negru si rosu si sa o pui sa vorbeasca cu celelalte parti ale tale?
M : Sigur. Sunt M. si sunt aici in mijlocul vostru, al tuturor. Uneori sunt in mijlocul grijilor si dezamagirilor si ma simt ingrozitor, iar alteori sunt in mijlocul lucrurilor distractive si fericite si ma simt bine.
T : Ce poti sa le spui grijilor si dezamagirilor tale?
M : Nu-mi place cand sunteti prin preajma. Nu vreau sa vorbesc despre voi. Mi-as dori sa nu fi venit niciodata aici. Dar sunteti aici uneori si nu va pot opri sa veniti. Dar nu trebuie sa vorbesc despre voi daca nu vreau asta!
T : Stiu ca te simti ingrozitor cand te gandesti la grijile si dezamagirile tale, M. Este in regula pentru mine daca nu vrei sa vorbesti despre ele acum, ca nu vrei sa faci asta. Sunt bucuroasa ca i-ai spus lui A.despre dezamagirea pe care ti-a provocat-o. Unde anume este ea in desenul tau?
M : Aici. (Taie o imagine cu un X mare si negru. O grija in minus acum.)
T: Ai dori acum sa fii o alta grija sau dezamagire si Sa o lasi sa vorbeasca?
M : Nu.
T : Bine. Ce poti sa le spui lucrurilor tale amuzante si sentimentelor de fericire?
M : Chiat imi place de voi. Imi place sa ma simt bine si imi place sa ma distrez. ( A se simti bine si a se distra erau experiente noi pentru M.)
T : Vad ca ai parte de multe momente din acestea in lumea ta.
M : Da! Obisnuiam sa ma simt groaznic tot timpul. Dar acum chiar ma distrez mult si ma simt foarte bine.
T : Ai vrea sa fii cateva dintre sentimentele si lucrurile fericite?
( M. povesteste cu draga inima despre cateva dintre lucrurile pe care ii place sa le faca si cum o fac acestea sa se simta.)
T : Exista si oameni aici ( aratand spre desenul ei), in lumea ta fericita?
M : Sigur ca da. Acesta este prietenul meu cel mai bun. Iar aici profesorul de care imi place foarte mult anul acesta. Aici este mama care nu mai tipa la mine atat de mult, aici e tata (tatal este alcoolic) care incearca din rasputeri sa faca lucrurile sa mearga, cum fac si eu, iar aici este sora mea care nu mai este chiar asa de razgaiata, si aici esti tu!
T : Ai vrea sa-mi spui despre partea goala din imaginea ta? ( Desenul sau era inghesuit tot intr-o singura parte a paginii)
M : Asta este pentru viata pe care mi-o voi face cand o sa cresc mare. Nu stiu ce o sa fie, asa ca nu am pus acolo nimic.
T : Este loc destul pentru tot felul de lucruri.
M : Exact!

Ma impresioneaza intotdeauna cat de frumos se lucreaza cu copiii, cat sunt ei de deschisi si sinceri si in cate moduri pot accesa lumea interioara, dezvaluind parti din ei care ii ajuta sa-si depaseasca dificultatile.

Distribuie acest articol

Informatii pentru ingrijitorii persoanelor cu Parkinson

Ingrijitorul este persoana – partener, sot/sotie, prieten sau fiu/fiica adult/a – care locuieste si ingrijeste cu regularitate o persoana cu boala Parkinson fara a fi platit.

Rolul ingrijitorului : Boala Parkinson nu afecteaza doar o singura persoana – familia si prietenii trebuie de asemenea sa “traiasca” cu boala Parkinson. Doar pentru ca sunteti partenerul sau ruda unei persoane cu boala Parkinson nu inseamna ca trebuie sa fiti si ingrijitorul acesteia.

Sarcina de ingrijitor este o provocare fizica si emotionala asa ca nu trebuie sa va simtiti vinovati daca nu puteti sa va asumati aceasta responsabilitate. O solutie ar fi sa apelati la ajutor din partea voluntarilor sau a personalului platit. Viata nu se opreste dupa ce boala Parkinson este diagnosticata, intervin doar schimbarile si ajustarile necesare – aveti incredere ca puteti fi mai puternic decat considerati si va puteti adapta si face fata mai bine decat v-ati astepta.

Ca ingrijitor, modul in care puteti oferi intelegere, suport emotional si ajutor fizic va depinde de ceea ce decideti impreuna cu persoana pe care o aveti in ingrijire.

In masura in care este posibil, incercati sa va intelegeti asupra rolului dvs. in ingrijirea persoanei cu BP. Cel/cea cu boala Parkinson va lua deciziile, dar dvs. trebuie sa-i fiti alaturi fizic si emotional. Trebuie sa fiti pregatit pentru modificarile ce vor interveni in viitor in boala Parkinson – rolul dvs. probabil ca se va schimba pe masura ce boala progreseaza.

Ce pot face ingrijitorii

Apreciati parteneriatele Parteneriatele pe care le legati cu echipa medicala, membrii familiei si prietenii joaca un rol major in intampinarea provocarilor bolii Parkinson. Ca ingrijitor trebuie sa va simtiti capabil sa discutati deschis si cu incredere cu personalul medical si cu persoana pe care o ingrijiti. Incercati sa mentineti o comunicare eficienta cu persoana ingrijita, aceasta fiind foarte importanta.

Dominati boala Parkinson Ideal ar fi sa adoptati un rol activ mai degraba decat unul pasiv. Colaborati cu persoana ingrijita pentru a intelege boala, cauzele ei, simptomele si terapiile. Cu cat intelegeti mai mult, cu atat mai usor este sa depasiti problemele de zi cu zi.

Invatati despre medicatia bolii Parkinson Abordarea medicamentoasa este cel mai important aspect in controlul simptomelor bolii Parkinson – o buna cunoastere a efectelor medicamentelor poate fi foarte utila. Asigurati-va intotdeauna ca persoana cu BP isi ia medicatia exact cum a fost prescrisa – pastrati o lista corecta a acestor medicamente si a orarului de administrare. Este important sa invatati sa recunoasteti modificarile simptomelor care pot indica ca, de exemplu, persoana cu boala Parkinson poate avea o atenuare a raspunsului la medicatie.

Proiectati scopuri realiste Incercati sa nu va asteptati la prea multe de la persoanele cu boala Parkinson – intelegeti ce pot si ce nu pot face. Cei care au boala Parkinson vor trece prin zile “bune” si “rele”. In zilele rele incercati sa-i ascultati, sa fiti rabdator si intelegator. Acordati-le timp si spatiu pentru a indeplini sarcinile pe care se le propun. Simptomele bolii Parkinson sunt in general inrautatite de anxietate, stres si presiune – incercati sa aveti o influenta calmanta si nu-i presati sa se grabeasca sau sa faceti lucrurile in locul lor.

Incurajati exercitiul fizic Exercitiul fizic regulat poate creste beneficiile medicatiei in boala Parkinson, combate depresia si promoveaza o senzatie de bine general. Fizioterapeutul poate recomanda exercitiile potrivite.

Exprimati-va emotiile Deoarece boala Parkinson este o afectiune progresiva, una dintre cele mai grele provocari pentru toti cei implicati este sa faca fata emotiilor. Daca puteti, incercati sa discutati problemele si sa nu va fie teama sa va exprimati sentimentele. Fiti sincer cu dvs. insiva si cu persoana suferinda – discutiile deschise vor pune bazele unei relatii mai sanatoase. Veti putea considera benefic sa discutati si cu un psiholog despre cum o/il puteti ajuta pe suferind sa scape de stres.

Faceti ajustari ale locuintei Daca se decide ca o persoana cu boala Parkinson avansata sa ramana acasa, unele modificari pot fi utile, de exemplu, rampe sau sine. Incercati sa mentineti ordonate culoarele de trecere in locuinta persoanei cu boala Parkinson pentru a-i ajuta sa nu se impiedice sau sa cada si astfel sa nu trebuiasca sa mearga pe langa mobila.

Nu va neglijati

Acordati-va timp pentru dvs. insiva Nu puteti face totul si nici nu trebuie sa va cereti asta – intelegeti ce puteti face si ce nu astfel incat sa va stabiliti prioritatile. Acordati-va timp sa va relaxati, sa va odihniti si sa fiti dvs. insiva. Nu ezitati sa apelati la membrii familiei sau la prieteni pentru suport emotional, companie sau ajutor ocazional in ingrijire. Atata timp cat persoana cu boala Parkinson trebuie sa continue sa faca ce-i place, aceasta trebuie sa faceti si dvs. Daca va simtiti depasiti sau aveti nevoie de ajutor spuneti – un psiholog sau personalul medical va pot ajuta.

Specialisti implicati in terapia bolii Parkinson Se poate sa nu aveti nevoie de sprijinul tuturor categoriilor de personal medical specializat, iar personalul medical pe care-l frecventati zilnic va poate schimba medicatia conform nevoilor dvs. terapeutice. Este important ca dvs. si familia (dvs. ingrijitorul) sa va considerati membrii cheie ai tuturor echipelor implicate in tratamentul bolii Parkinson. La orice consultatie medicala, v-ar putea fi de ajutor sa aveti pregatita o lista de intrebari si sa aduceti o agenda in care sa notati ceea ce vi se spune.

Membrii principali ai echipei Acestia sunt cei care va vor ajuta sa va ingrijiti de sanatatea dvs (medicul de familie, medicul neurolog sau gerontolog, asistent medical) . Insa trebuie sa retineti ca dvs. si familia dvs. sunteti elementul central al echipei de specialisti – este boala dvs. Alti membrii ce pot fi utili : fizioterapeutul, psihologul, terapeutul ocupational, terapeuti de fonatie si deglutitie, dietetician, psihiatru, farmacistul.

Distribuie acest articol