Cosmarurile – cauze specifice

Cosmarul – vis care provoaca un raspuns negativ puternic emotional si inspira persoanei in cauza sentimente de teama si de groaza. In vis se pot afisa situatii de pericol, disconfort, teroare fizica sau psihica.

Exista 2 tipuri de vise neplacute/urate care se manifesta in diferite etape ale somnului:
– in timpul etapei NREM – persoana poate sa tipe si sa se rasuceasca in pat.
– in timpul etapei REM – persoana nu isi aminteste clar visul, nu tipa si nu se rasuceste in pat.
Exista persoane care isi amintesc doar ca au visat urat, dar nu-si amintesc si ce au visat.

Dar care sunt cauzele cosmarurilor?
Tulburarea anxioasa de somn sau cosmarul este un vis repetitiv care provoaca in timpul somnului sentimente de frica, teama sau amenintare.

Cauzele aparitie cosmarurilor la copii
Omul negru/ Bau-bau apare cel mai frecvent in cosmarurile copiilor. Aparitia cosmarurilor la copii este normala deoarece acestia sunt in plin proces de formare si au tendinta de a dezvolta teama fata de lucrurile pe care nu le inteleg. Monstrii si capcauni, paianjeni si insecte, orice fiinta poate provoca teama in mintea lor nevinovata.

Mai jos cateva dintre cauzele cosmarurilor la copii:
– Frica fata de o scoala noua;
– Boli pre-existente
-Conflictele intre parinti
– Interpretarea gresita a unei conversatii auzite la adulti
– Anxietate de separare
– incidente traumatice, cum ar fi pierderea unui bunic iubit, mama sau poate animal de companie
– tulburare de stres posttraumatic
– Vizionarea filmelor cu scene violente sau de groaza
– efectele secundare ale unor medicamente
– Hartuire la scoala
– Frica de intuneric, sunete necunoscute, etc
– Stresul separarii de mama etc.

Cauzele cosmarurilor la adolescenti
Adolescenta este o perioada chinuitoare, este plina de confuzie, de rebeliune, incepe pubertatea, cresc presiunile venite de la scoala, dar si de la parinti etc. Adolescentii sunt blocati in fata unor probleme pe care nu sunt suficient de maturi sa le inteleaga. Ceasul lor biologic ticaie si stilul lor de viata dezordonat cauzeaza uneori probleme si de aceea ajung sa sufere de diferite tipuri de cosmaruri.

Cateva dintre cauzele cosmarurilor la adolescentii:
– Privarea de somn sau insomnia;
– Apneea de somn;
– Narcolepsia;
– servirea mesei foarte tarziu, inainte de a merge la culcare;
– renuntarea brusca la un tratament medicamentos prescris;

Cauzele cosmarurilor la adulti
Exista diferite cauze care pot provoca cosmaruri adultilor; de la boli fizice pana la stres mental sau chiar o gustare luata tarziu in noapte. Teama de concediere, o frica din copilarie, traumatisme cerebrale, probleme financiare, fobie, tulburari emotionale, tulburari de somn, probleme de familie etc. – toate pot fi cauze ale cosmarurilor.

Studiile au demonstrat ca barbati si femei sufera de tipuri diferite de cosmaruri. Barbatii sunt predispusi sa viseze concedierea de la locul de munca sau o situatie violenta; pe cand femeile viseaza agresasiuni sexuale, moartea unei persoane dragi, pierderea propriului par sau lipsa atractivitati. Atat barbatii, cat si femeile viseaza ca nu vor promova diverse examene, chiar daca nu mai sunt studenti.

Cauzele cosmarurilor la femei:
– Medicamentele antidepresive;
– Femeile insarcinate sunt predispuse cusmarurilor, deoarece organismul sufera schimbari hormonale care trimit semnale creierului. Astfel, gravidele viseaza manifestarea unui avort spontan sau malformatii congenitale.
– Excesul de vitamina B6 in organism poate duce la tulburari neurologice;
– Hipoglicemia;
– Boli, febra, gripa, apnee, etc.
– Utilizarea de stupefiante;
– Tulburari de stres posttraumatic;
– Pierderea unei persoane apropiate (cum ar fi sot / sotie, mama sau copil).

Cosmarurile pot evidentia sentimente de teroare, stres, neputinta, anxietate si frica fata de un individ si apar de obicei in a doua etapa a somnului!

Distribuie acest articol

Invatati sa spuneti ceea ce va doriti!

Atunci cand va doriti ceva, trebuie sa spuneti! Incercati sa gasiti modalitati prin care sa exprimati ceea ce vreti, dar aveti grija sa nu raniti pe cineva.

Nu este nevoie sa va justificati in fata celorlalti, ci sa spuneti pur si simplu: “Imi doresc sa …”. Daca vreti sa explicati de ce vreti acel lucru, incearcati sa o spuneti normal, nu ca pe o scuza.

De exemplu: Astazi vreau sa ma duc la doctor.

Amintiti-va ca o persoana hotarata este o persoana care stie ca are drepturi egale cu ale celorlalti. Acest lucru presupune, de asemenea, sa fiti capabil sa spuneti ceea ce vreti fara sa va fie frica.

Dorinta este ceva omenesc si este un drept obtinut prin nastere! Desigur, trebuie sa fiti constienti de faptul ca nu intotdeauna veti primi ceea ce va doriti.

O solutie prin care sa obtineti ceea ce vreti, ar fi aceea de a incerca sa negociati, astfel, pentru a obtine ceva, trebuie sa oferiti altceva.

Este important sa nu va suprimati dorintele, dar in acelasi timp trebuie sa constientizati daca acestea pot rani pe cineva din jur si daca rezultatul implinirii lor va aduce intr-adevar multumire.

Distribuie acest articol

Atacul de panica

Atacul de panica este o manifestare paroxistica a anxietatii, autolimitata in timp. Durata sa este de aproximativ 20 minute de la debut si pana la scaderea in intensitate a simptomelor.

In cursul atacului de panica, frica sau disconfortul sunt insotite de cel putin 4 dintre urmatoarele care apar de o maniera abrupta si ating intensitatea maxima in mai putin de 10 minute :

  • Batai puternice, neregulate si rapide ale inimii
  • Senzatie de dificultate si incapacitate de a respira
  • Senzatie de sufocare
  • Durere sau disconfort toracic
  • Transpiratii
  • Tremuraturi, contractii localizate ale muschilor
  • Greata sau jena abdominala
  • Frisoane sau valuri de caldura

Paroxisme ale anxietatii pot aparea in oricare dintre tulburarile anxioase, fie ca ele sunt fobii, tulburare obsesiv- compulsiva sau tulburare anxioasa generalizata, dar nu sunt caracteristice.

Doar tulburarea de panica evolueaza cu atacuri de panica repetate, dintre care cel putin unul este urmat, timp de minim o luna, de unul sau mai multe dintre urmatoarele simptome:

  • Frica persistenta ca vor urma si alte atacuri
  • Ingrijorari privind implicatiile sau consecintele atacului (ex : pierderea controlului, un infarct miocardic, evolutia spre o boala psihica grava)
  • O modificare semnificativa a comportamentului in legatura cu atacurile ( evitarea situatiilor in care s-au produs atacurile de panica, masuri de asigurare de exemplu nu merge insotit pe strada, consulta repetat medical, etc.)

Legatura de cauzalitate intre stres si atacurile de panica exista si a fost dovedita stiintific : orice persoana are un “prag” dincolo de care stresul poate declansa un atac de panica, dar el este diferit de la individ la individ.

Vulnerabilitatea individuala la stres poate situa pragul de panica mai jos – ceea ce inseamna ca un nivel de stres mai mic poate declansa un atac de panica – sau mai sus, persoana fiind mai putin predispusa la paroxisme de anxietate.

Vulnerabilitatea crescuta este atribuita prezentei unor factori de risc de natura genetica, biologica sau psihologica.

Factorii de risc psihologic se refera la evenimente stresante majore, recente sau datand din perioada dezvoltarii psiho-afective (decesul cuiva apropiat, separare, abandon, pierderea slujbei,etc). Pana la 80% dintre pacienti pot identifica un astfel de eveniment intr-un interval de 6 luni, premergator debutului tulburarii de panica.

Factorii de risc biologic sunt reprezentati de modificari in metabolismul unor substante din creier, ca de exemplu serotonina. Aceste modificari pot fi influentate prin tratament medicamentos, care restabilesc balanta metabolica.

Concluzia este ca tulburarea de panica poate aparea la indivizi cu vulnerabilitate crescuta in conditii de stres.

Stresul cotidian poate avea un efect cumulativ, nesesizat adesea de persoanele care sufera atacuri de panica. Asteptarea tuturor este ca atacul de panica sa apara dupa stresul major si nu la distanta de timp (ex.6 luni). Consecinta este ca simptomele fizice mentionate mai sus conduc mai degraba la ideea ca ar fi vorba de o boala fizica si persoana se investigheaza la internist, la cardiolog si nu sunt putini cei care ajung la camerele de garda ale spitalelor in atac de panica, convinsi ca vor face un atac de cord.

Trec cel putin 3 luni de zile, uneori ani, pana cand persoanele in cauza primesc ajutor specializat de la un psiholog sau psihiatru. Exemplele sunt multiple : poarta medicamente in geanta, iau calciu pentru ca foarte frecvent atacurul de panica este atribuit unei scaderi a calcemiei, merg pe strada insotiti, nu pleaca la drumuri lungi pentru a avea acces oricand la un serviciu de urgenta, etc.

Aceste strategii reusesc sa scada anxietatea pe termen scurt dar pe termen lung ele sunt contraproductive: limiteaza enorm viata individului, ajung sa intretina atacuri de panica si-n timp, nici nu mai au efectul scontat.

Optiunile terapeutice in tulburarea de panica sunt :

  • Medicamentatie
  • Psihoterapie cognitiv- comportamentala.

Pacientului i se prezinta optiunile terapeutice cu avantajele si dezavantajele lor, iar decizia finala ii apartine.

Abordarea cognitiv-comportamentala se bazeaza pe colaborarea dintre psihoterapeut si pacient in atingerea obiectivelor terapeutice. Ea poate fi intensiva (cateva sedinte pe saptamana cu durata variabila in functie de obiectivul propus) sau standard (sedinte saptamanale cu durata cuprinsa intre 45min – 1h), ambele completate de teme pentru acasa. Rolul temelor pentru acasa este acela de a asigura continuitatea efectului intre sedinte si consolidarea rezultatelor obtinute.

Partea cognitiva are o componenta de psihoeducatie in care i se explica pacientului mecanismele de declansare si intretinere a anxietatii, o componenta de restructurare cognitiva in care este abordata perceptia distorsionata a “pericolului”si o parte de antrenament in rezolvarea problemelor care se adreseaza surselor de stres din viata acestuia. In finalul terapiei se discuta strategiile de prevenire a recaderilor.

Partea comportamentala se adreseaza strategiilor contraproductive pe termen lung care perpetueaza tulburarea de panica( evitarea si masurile de asigurare). Tehnica principala este expunerea la situatiile pe care pacientul le evita, fara a lua masurile de asigurare obisnuite, pana cand anxietatea scade. In timp, prin repetarea expunerii, anxietatea dispare.

Durata terapiei este variabila( 2-3 luni sau chiar mai mult) in functie de vechimea tulburarii si complicatiile ei.

Distribuie acest articol