Exercitiu de constientizare a emotiilor si gandurilor

Pot vedea toate fatetele unor probleme sau vad doar „in nuante de alb-negru”, irational, in extreme, generalizez, dramatizez, exagerez o situatie?

Etichetez pe cineva sau o situatie, fara a gandi contextul si nuantele?

Ma observ des vorbind cu „trebuie sa”; ma blamez si blamez pe altii des?

Sunt mereu ingrijorat? Ma comport ca o victima, sunt perfectionist/a, hipercritic/a?

Am tendinta de a avea obiective irealiste? Am pretentii irealiste de la mine si de la altii?

Vreau ca toate lucrurile sa fie facute „perfect”?

Cat de bine imi cunosc si imi identific sentimentele si emotiile?

Fac diferenta intre emotiile adaptative (tensionare,tristete, preocupare, incordare, mahnire, suparare, neliniste, dezamagire, ingrijorare, anxietate minima, stare de deprimare minima) si emotiile dezadaptative ( anxietate, depresie, rusine, vinovatie, disperare, inspaimantare, panica, alarmare, deznadejde) ?

Cat de bine imi accept sentimentele pe care le-am simtit de-a lungul timpului : abandon, nesiguranta, gelozie, invidie, excludere, neputinta, privatiune, neglijare, vulnerabilitate, insatisfactie?

Stiu cand sunt adaptative emotiile pozitive (optimism, veselie, fericire, voiosie, multumire, satisfactie, incantare, entuziasm, jovialitate, dinamism) si cand nu sunt adaptative ?

Stiu sa diferentiez intre starile de : furie, tristete, teama?

Constientizez cand intru intr-o anumita stare?

Stiu sa observ sentimentele si emotiile celor apropiati? Ma pun in pielea lor?

Pot sa accept greselile mele si ale celor din jur?

Ce ma poate ajuta sa analizez o situatie in nuante diferite, rational, realist?

Imi fac un plan pentru a rezolva problemele sau sunt impulsiv/a?

Am timp sa vorbesc cu mine insumi? Sa imi tin un jurnal?

Stiu cum se simt cei apropiati in diferite situatii si cum ar reactiona ei?

Imi cunosc ritmul de lucru? Dar pe al celorlalti?

Imi constientizez limitele personale? Dar pe ale altora?

Stiu sa ma pun in pielea altora?

Atiu sa ma ascult si sa il ascult pe altul?

Cum reactioneaza ceilalti la comportamentul meu?

Ce sentimente si stari trezesc in ceilalti comportarea mea?

Sunt capabil/a sa ascult ceea ce spune celalalt fara sa il contrazic si sa-l critic?

Sunt capabil/a sa inteleg punctul de vedere al celuilalt, chiar daca suntem in contradictie de idei?

Cum ma descurc cand simt furie, frica, tristete?

Stiu cum reactionez la stres?

Cum abordez conflictele la locul de munca?

Cum ma descurc cand un apropiat se afla in dificultate (e stresat, tracasat, trist) ?

Am reusit in ultimul timp sa imi programez viata in asa fel incat sa nu ajung in situatii stresante? Daca nu, cum ar fi de dorit sa gandesc si apoi sa actionez pentru a rezolva situatiile de viata neprevazute cu minim de energie si cu maxim de eficienta?

La ce ma ajuta starea prin care trec la un moment dat? Ce rol are ea pentru mine? (oricat de ciudat ar parea, starile noastre ne ajuta sa ne constientizam problemele si sa ne schimbam pe noi insine)

Care sunt nevoile mele reale?

Ce as putea face sa reactionez mai adaptat intr-o anume situatie?

Imi imaginez mai multe metode de a rezolva o problema sau conflict? Care ar fi acelea?

Iata cateva dintre intrebarile care ne pot ajuta sa fim mai constienti de emotiile noastre, de gandurile si actiunile noastre.

Distribuie acest articol

Prima sedinta in terapia copilului (Violet Oaklander) – partea II

Ma intereseaza sa clarific foarte bine faptul ca aud ca parintele sau profesorul este ingrijorat cu privire la vreunul dintre comportamentele copilului, dar va deveni de asemenea clar si faptul ca nu neaparat iau de bun tot ceea ce se spune. De asemenea voi stabili a cui este problema de fapt. Daca copilul este de acord ca exista o problema, atunci vreau sa stiu despre asta, daca nu este de acord, specific clar faptul ca sunt constienta si de acest lucru si anume ca problema este a scolii sau a parintilor si nu a lui. Acest lucru este de natura sa-l destinda pe copil.

De exemplu o mama si-a adus fiica in varsta de 6 ani in cabinetul meu si mi-a spus ca invatatoarea ii recomandase copilului consiliere pentru ca musca si lovea alti copii si nu avea nici un prieten. Mai intai a fost nevoia ca acest copil intelegea, pe cat posibil, ce insemna consiliere. Apoi, cand am intrebat-o daca este de acord cu faptul ca musca si loveste alti copii si ca nu are prieteni, ea a spus :”Ba eu am prieteni!” Eu am spus :”Cred ca invatatoarea ta este ingrijorata – asta-i problema ei. Cumva, ea , invatatoarea si-a facut ideea ca tu nu ai prieteni si isi face griji cu privire la asta si de asemenea crede ca tu lovesti si musti”. Am intrebat-o pe mama daca ea credea ca fiica ei nu are prieteni. Mama a spus: „Petrece mult timp in casa, dar are un prieten care sta pe strada la cateva case de noi si cu care se joaca”. Asa ca eu am spus: „Atunci dumneavoastra nu considerati ca asta ar fi o problema?” „Nu”, a raspuns mama, „nu m-am gandit niciodata ca asta ar fi o problema”. Asa ca totul s-a redus la faptul ca acest lucru este problema invatatoarei. Copilei i-a placut asta foarte mult si a devenit, in mod evident, mult mai relaxata.

Cu totii avem nevoie sa descoperim un mod de a incepe relatia – inceputul este adesea dificil si stanjenitor. Dupa ce problema adusa in discutie este atribuita, rog adesea parintii sa astepte afara, in timp ce eu vorbesc cu copilul. Copilului i-as putea spune ceva de genul ca voi face tot ce pot pentru a indrepta lucrurile, ca vom face niste lucruri care vor fi distractive, ca voi descoperi lucruri noi despre el, si sper ca si el la fel, si ceva despre confidentialitate. In general copilul s-a uitat deja prin cabinet si a vazut jocurile si jucariile, tablia de pictat si tava cu nisip – toate il uimesc si incepe sa se simta interesat. Daca mai este timp, as putea sa-l invit pe copil sa se uite mai atent prin camera, sa vada ce lucruri am. Sau il rog sa deseneze o persoana si o casa sau vreo imagine. Ii explic ca vom folosi unele din lucrurile din cabinet si ca vom si vorbi. Ii spun ca uneori vom vorbi despre sentimente, ial alteori vom picta sentimente.

Distribuie acest articol

Cum ne afecteaza stresul

In ce fel stresul si sentimentele negative ne influenteaza starea de sanatate?

Cand simtim o emotie negativa sau un sentiment conflictual, activarea emisferei drepte(cea care administreaza emotiile negative) declanseaza raspunsul la stres”.

Astfel apar doua reactii: prima este cea nervoasa, a doua cea hormonala.

Reactia nervoasa prin intermediul glandei suprarenale stimuleaza secretia de adrenalina (ritmul cardiac se accelereaza, respiratia se amplifica, vasele sanguine periferice se inchid, sangele este redistribuit spre muschi, reactia salivara se reduce, temperature creste si toata energia se mobilizeaza pentru ca muschii sa poata sa se contracte in vederea fugii sau a luptei).

Reactia hormonala initiaza o cascada chimica intre hipotalamus, hipofiza si partea periferica a glandei suprarenale. Astfel se declanseaza secretia de cortizol (“hormon de stres”) care provoaca o serie de modificari metabolice, destinate sa furnizeze suficienta energie pentru a face fata elementelor stresante.

Este important de subliniat ca mecanismele “raspunsului la stres” sunt aceleasi, oricare ar fi natura stresului in cauza. Nelinistea psihologica, agitatia psihica, agresiunea fizica(la oricare din acestea), corpul reactioneaza de fiecare data printr-o secretie de adrenalina si de cortizol.

Raspunsul la stres, este din nefericire, calea prin care gandurile si emotiile noastre negative intervin in geneza a numeroase boli.

Pe de o parte, el permite o adaptare rapida a organismului la amenintarile mediului inconjurator si aici vorbim despre efectul benefic al “raspunsului la stres”, iar pe de alta parte punerea si mentinerea in alerta prelungita, inventand adesea motive ca sa ne stresam fara ca o amenintare reala sa ne puna viata in pericol, este efectul daunator al “raspunsului la stres”,care mentine organismul sub tensiune prin cresterea continua a adrenalinei si a cortizolului, ceea ce are efect devastator asupra sanatatii.

Efectele procentelor ridicate de adrenalina si cortizol in organism :

Adrenalina, la nivel crescut, determina cresterea presiunii arteriale, fluxul sangvin se intensifica, agitatia afecteaza membranele arterelor,colesterolul sangvin (ridicat in caz de stres) se infiltreaza in profunzimea peretilor deteriorati, o reactie inflamatorie provoaca formarea de depuneri de calciu, se formeaza placi de aterom,arterele isi diminueaza largimea, iar micile vase sangvine se astupa. Cu timpul ingustarea arteriala perturba irigarea inimii ; un efort fizic sau un stres mental sunt de ajuns pentru a provaca o lipsa de oxigen, muschiul cardiac sufera si un infarct risca sa se produca.

Cortizolul, pe o durata mai mare de timp, actioneaza asupra sistemului imunitar, dezorganizandu-l, crescand pericolul la infectie. Stresul psihologic apare atunci ca o cauza sau ca un factor agravant al unui ansamblu de maladii numite “autoimune”.

Cateodata, perturbatiile sunt asa de mari, incat organe intregi inceteaza sa functioneze, provocand diabet(insulina este mai putin eficace si creste procentul de zahar in sange), hipotiroidie. In alte cazuri sunt afectate ficatul, intestinele sau articulatiile, apare ulcerul stomacal, boli reumatice.

Perturbatiile cauzate de cresterea cortizolului nu se opresc aici :apetitul se mareste si straturi de grasimi se acumuleaza in regiunea abdominala, masa osoasa se diminueaza, ranile se cicatrizeaza mai greu, pot aparea tulburari de memorie si o serie de efecte cerebrale aduc cu ele oboseala, iritabilitatea, starea depresiva,pierderea libidoului, insomnii, agitatie, anxietate.

Este recomandabila adoptarea unei atitudini pozitive si transmiterea de informatii pozitive intregului corp pentru a permite un echilibru intre sistemul nervos si cel imunitar.

Distribuie acest articol