Sa ai incredere, este cel mai frumos cadou pentru a favoriza increderea – partea II

Atunci cand un copil escaladeaza fara incetare, el se afla in perioada senzitiva a miscarii, el exploreaza si exerseaza. Daca este vorba despre miscari dezordonate si agitate putem sa-l invitam sa desfasoare o activitate minutioasa, dar daca este vorba despre o activitate care are un scop, s-o respectam. In loc sa-l intrerupem, sa-l atentionam sau sa-i interzicem, mai bine sa-l observam. Putem veghea asupra lui fara sa-l impiedicam sa-si duca la bun sfarsit ambitiosul proiect. Acum copilul este pe cale sa se depaseasca si sa castige mai multa stima de sine. Pentru ca el respinge limitele posibilitatilor sale “sunt in stare, reusesc, imi place sa escaladez”!

De cate ori strigatul ingrijorat al unui adult care a descoperit un copil in curs de a se catara nu l-a facut pe micut sa-si piarda increderea? Si sa cada! Mai ales atunci cand adultul striga cu convingere “o sa cazi!” Mai degraba observa copilul, si lasa-l sa exploreze, dar fi pregatit sa actionezi ca parinte daca este cazul. Protectie nu este atunci cand tipi la copil, speriat fiind tu, ci cand poti sa-ti insotesti copilul in aventurile lui fiind pregatit oricand sa intervii la nevoie.

A fi disponibil pentru copiii tai nu inseamna sa alergi pentru a-i duce de la o activitate la alta, nici sa le propui un ecran de televizor pentru a-i calma, ci insemna a fi prezent in relatie.

Misiunea parintelui este de a veghea la securitatea copilului, dar, cateodata, pentru a garanta securitatea sa, facem rau securitatii sale interioare. Iar aceasta este esentiala. In ciuda bunelor intentii si a eforturilor facute, adultii au uneori o influenta negativa asupra copilului. Ei ii distrug securitatea interioara….va urma

Distribuie acest articol

Sa ai incredere, este cel mai frumos cadou pentru a favoriza increderea – partea I

A iubi inseamna a avea incredere. Nu este necesar sa asezati foarte sus toate obiectele din casa (cu exceptia celor extrem de fragile sau de periculoase). Ar fi mai indicat sa-i aratam copilului aceste obiecte, explicandu-i la ce servesc, daca poate sa le foloseasca si, daca da, sa-i aratam simplu, cu gesturi precise, cum sa o faca. Acesta este un mod simplu de a-i spune copilului regulile casei si modul in care se folosesc anumite obiecte. Copilul apoi poate sa evolueze aici in deplina incredere si siguranta. Chiar intr-o dubla incredere : cea pe care o avem noi in el si cea pe care aceasta i-o produce, adica increderea in el insusi. Este mai linistitor asa, decat sa fii inchis intr-o zona lipsita de pericol, considerand ca restul casei si al lumii este o sursa de riscuri necugetate.

Folosirea tarcului poate fi de multe ori  necesara – dar nu trebuie sa devina un obicei – este o solutie usoara si care ne ofera confort. Copilul pus intr-o cusca nu va face ceva rau, dar nici nu va invata ceva. A izola prea des sau prea mult timp copilul intr-un tarc, inseamna a-i spune in mod inconstient ca lumea este periculoasa, inaccesibila pentru el si ca el nu are acces la ea. In ceea ce ma priveste, nu am folosit tarcul pentru copilul meu si copilul nu a fost in pericol din aceasta cauza. Nici barierele de la scara nu trebuie sa ne impiedice sa ne lasam copiii sa exerseze sub supravegherea noastra. Este vorba despre o invatare necesara, care are nevoie de timp si care poate fi traita foarte natural, ca un joc, ca si cum am fi in parc intr-o structura de joc. Sa avem rabdare , sa insotim copilul pe scara, treapta dupa treapta, avandu-l tot sub ochi si fiind pregatiti sa-l prindem daca va fi nevoie, dar fara ca copilul sa isi dea seama de asta.

Mai indicat este sa le aratam copiilor de unde vin pericolele, sa le explicam cum sa le evite in loc sa-i protejam fara ca ei sa constientizeze asta (prize acoperite, colturile meselor joase protejate etc). Este vorba despre sensibilizarea asupra unui pericol avand, in acelasi timp, incredere in cel mic.

Distribuie acest articol

Cum sa iti asumi responsabilitatea pentru viata ta?

Daca reusesti sa realizezi urmatoarele aspecte,vei putea sa iti asumi responsabilitatea:

  • realizeaza ca nu este o solutie sa-i invinuiesti pe altii pentru alegerile tale
  • intelege ca este in regula sa faci greseli si ca si cei mai puternici dintre noi au avut momente de prabusire
  •  creste-ti stima de sine, constientizeaza-ti valoarea si fii capabil sa iti recunosti erorile
  • inveta sa fii empatic si asertiv, impiedicand astfel centrarea pe sine si egocentrismul
  • invata sa te confrunti cu fricile tale si sa actionezi curajos si increzator
  • accepta ceea ce esti , iubeste-te si actioneaza cu iubire
  • priveste lucrurile intr-o maniera obiectiva
  • renunta la mentalitatea de victima si actioneaza ca un invingator

Ce inseamna sa iti asumi propria responsabilitate?

  • sa accepti faptul ca esti responsabil pentru ceea ce simti, gandesti, spui si faci
  • sa accepti ca ai puterea de a decide drumul pe care vrei sa il urmezi
  • sa iti descoperi sinele autentic renuntand la masca rationala defensiva
  • sa constientizezi ca tu hotarasti felul in care vrei sa te simti in legatura cu orice eveniment sau actiune care te priveste
  • sa constientizezi ca nu este sanatos sa depinzi de altii pentru a te simti bine in legatura cu tine
  • sa iti protejezi si sa iti mentii sanatatea si bunastarea emotionala si fizica
  • sa scapi de regrete, de sentimentul de vinovatie si de resentimentele provocate de trecut
  • sa iti faci o autoevaluare cinstita pentru a-ti descoperi punctele forte, abilitatile, aptitudinile, virtutile, dar si slabiciunile si defectele.
  • sa iti organizezi/imparti inteligent timpul pentru a avea parte de rezultate magnifice
Distribuie acest articol

Sa ne jucam fara jucarii

Joaca nu implica obligatoriu jucarii propriu-zise. Micutii abandoneaza repede jucariile in favoarea obiectelor reale si a situatiilor din viata obisnuita. Adultul nu lasa copilul liber decat in jocurile sale si, mai ales, cu jucariile sale. Si totusi copilul este atras mai ales de ceea ce ii permite sa se adapteze lumii. El are nevoie de “adevarat”. Pana la 3 ani, pentru a intelege lumea, copilul doreste in special sa se adapteze realului.

In locul mijloacelor pentru dezvoltarea inteligentei i se dau jucarii lipsite de interes. El vrea sa atinga totul: este lasat sa atinga anumite lucruri si i se interzic altele.

Jucaria a capatat o atat de mare importanta incat oamenii cred ca ea reprezinta un ajutor pentru inteligenta; sigur ca decat nimic este mai bine asa; dar este un fapt semnificativ: copilul se plictiseste repede de o jucarie si vrea altele noi. O strica repede si de aici se trage concluzia ca-i face placere sa demonteze lucrurile si sa le distruga; dar acesta este un caracter dobandit artificial din cauza faptului ca nu are obiecte potrivite pentru a le manipula. Copilul manifesta putin interes fata de aceste lucruri pentru ca realul lipseste din ele.

Putem sa-i propunem micutului sa faca intocmai ca noi, cu obiecte adaptate capacitatilor sale – de exemplu, farfurioare care se pot sparge – in loc sa-i propunem sa se prefaca cu servicii din plastic pentru papusi. Copilului ii place sa fie “purtat de realitate”, care-l intereseaza si-l conduce spre concentrare si constructie intelectuala. Lui ii este sete sa exploreze ceea ce-l inconjoara. Fiecare spatiu are atractia lui si privirea noastra afectuoasa il protejeaza de pericole. Fixandu-i mereu anumite limite legate de siguranta si de igiena, il putem priva de entuziasmul sau in a-si descoperi universul.

Pe de alta parte sa nu-i cultivam copilului gustul exagerat al acumularii de obiecte, pentru ca atentia sa risca sa fie deturnata de la activitatea care-l construieste psihic. Energia sa deviaza. El isi foloseste toate fortele pentru a obtine mai multe lucruri, pana ajunge la punctul de a fi rasfatat, cand nu le mai savureaza, odata ce le poseda. Aceasta este o dorinta de putere. Aproape toate deviatiile morale sunt consecintele acestui prim pas care trebuie sa decida intre dragostea de actiune si posesie.

Trebuie sa ne ferim sa limitam universul copiilor la jucarii, caci avem cateodata tendinta de a-i trimite la jocurile lor atunci cand suntem ocupati si ni se pare ca se incurca in picioarele noastre. Ei viseaza insa doar sa participe la viata adevarata. Scopul lor este sa devina autonomi, si nu sa se distreze tot timpul!

Sa fim atenti sa nu taiem aripile avantului bucuros si spontan care impinge copilul sa actioneze in mediul sau real, fiind cu adevarat util! El cauta sa faca eforturi si sa exerseze. Sa nu-i cerem sa se intoarca la jucariile lui, sa nu-l trimitem intr-o lume ireala si imaginara. Sa dam copilului dreptul de a exersa si de a avea activitati adevarate. Astfel, el risca sa-si inmulteasca prostiile, bosumflarile, sa resimta tristetea si, pe termen lung sa sufere tulburari.

Copilul isi petrece viata jucandu-se, dar pentru el este vorba de un lucru serios si nu despre un divertisment. In timp ce adultul se joaca pentru a se distra si pentru a uita de grijile realitatii, copilul se joaca pentru a se ancora in realitate si a se adapta ei.

Avand grija ca atunci cand ne adresam copilului sa nu opunem jocul lucrului, il ajutam sa pastreze gustul efortului si al activitatii. Ase juca inseamna a invata, a cerceta, a emite ipoteze, a le verifica…Societatea noastra s-a obisnuit sa opuna notiunile de placere si de munca, ceea ce este regretabil. Copilul nu doreste sa fuga de realitate si sa iasa din ea; dimpotriva, el aspira sa munceasca si sa invete pentru a deveni din ce in ce mai autonom. Deci putem sa-i propunem jocuri care il ajuta, care au sens.

Totul este o chestiune de cantitate, de calitate, astfel spus, o chestiune de alegere! Si aceste alegeri reprezinta responsabilitatea noastra!

Distribuie acest articol

Sa cream pace in relatia cu copilul nostru

Insotind copilul in cresterea sa, educatorul cauta sa dea un exemplu de pace. Pacea este o arta care se invata de la o varsta frageda. Ea se tese intre fiinte, intre copii si adulti, intre frati si surori. A-l accepta pe celalalt si a-i recunoaste drepturile este un proces care incepe foarte devreme. Aceasta este conditia tolerantei: a considera ca noi toti suntem demni de respect, ca suntem asemanatori sau diferiti. Sa cream o ambianta afectuoasa si binevoitoare si asta inca de la inceputul vietii!

A respecta copilul inseamna si a comunica bine cu el, inseamna a-l asculta si a sti sa te faci ascultat. Recomand sa favorizam expresia sentimentelor si a emotiilor. Negarea sentimentelor cuiva scade stima de sine a acestora. Toate sentimentele sunt acceptabile, in schimb pot fi inacceptabile comportamentele. Atunci cand vrem sa-i vorbim unui copil despr eunul dintre comportamentele sale care ne deranjeaza, ar fi mai bine sa descriem faptele care ne jeneaza decat sa-l criticam. De exemplu, ar fi mai bine sa spui: “Ai pus pamant pe covor si asta ma deranjeaza”, decat sa zici :”Esti murdar! Uite cum arati!”

Atunci cand copilul are o problema trebuie sa-l ajutam sa verbalizeze ceea ce simte si, daca e posibil, sa-l ajutam sa gaseasca in el propriile solutii.

Distribuie acest articol
1 2 3 17