Sa ne jucam fara jucarii
Joaca nu implica obligatoriu jucarii propriu-zise. Micutii abandoneaza repede jucariile in favoarea obiectelor reale si a situatiilor din viata obisnuita. Adultul nu lasa copilul liber decat in jocurile sale si, mai ales, cu jucariile sale. Si totusi copilul este atras mai ales de ceea ce ii permite sa se adapteze lumii. El are nevoie de “adevarat”. Pana la 3 ani, pentru a intelege lumea, copilul doreste in special sa se adapteze realului.
In locul mijloacelor pentru dezvoltarea inteligentei i se dau jucarii lipsite de interes. El vrea sa atinga totul: este lasat sa atinga anumite lucruri si i se interzic altele.
Jucaria a capatat o atat de mare importanta incat oamenii cred ca ea reprezinta un ajutor pentru inteligenta; sigur ca decat nimic este mai bine asa; dar este un fapt semnificativ: copilul se plictiseste repede de o jucarie si vrea altele noi. O strica repede si de aici se trage concluzia ca-i face placere sa demonteze lucrurile si sa le distruga; dar acesta este un caracter dobandit artificial din cauza faptului ca nu are obiecte potrivite pentru a le manipula. Copilul manifesta putin interes fata de aceste lucruri pentru ca realul lipseste din ele.
Putem sa-i propunem micutului sa faca intocmai ca noi, cu obiecte adaptate capacitatilor sale – de exemplu, farfurioare care se pot sparge – in loc sa-i propunem sa se prefaca cu servicii din plastic pentru papusi. Copilului ii place sa fie “purtat de realitate”, care-l intereseaza si-l conduce spre concentrare si constructie intelectuala. Lui ii este sete sa exploreze ceea ce-l inconjoara. Fiecare spatiu are atractia lui si privirea noastra afectuoasa il protejeaza de pericole. Fixandu-i mereu anumite limite legate de siguranta si de igiena, il putem priva de entuziasmul sau in a-si descoperi universul.
Pe de alta parte sa nu-i cultivam copilului gustul exagerat al acumularii de obiecte, pentru ca atentia sa risca sa fie deturnata de la activitatea care-l construieste psihic. Energia sa deviaza. El isi foloseste toate fortele pentru a obtine mai multe lucruri, pana ajunge la punctul de a fi rasfatat, cand nu le mai savureaza, odata ce le poseda. Aceasta este o dorinta de putere. Aproape toate deviatiile morale sunt consecintele acestui prim pas care trebuie sa decida intre dragostea de actiune si posesie.
Trebuie sa ne ferim sa limitam universul copiilor la jucarii, caci avem cateodata tendinta de a-i trimite la jocurile lor atunci cand suntem ocupati si ni se pare ca se incurca in picioarele noastre. Ei viseaza insa doar sa participe la viata adevarata. Scopul lor este sa devina autonomi, si nu sa se distreze tot timpul!
Sa fim atenti sa nu taiem aripile avantului bucuros si spontan care impinge copilul sa actioneze in mediul sau real, fiind cu adevarat util! El cauta sa faca eforturi si sa exerseze. Sa nu-i cerem sa se intoarca la jucariile lui, sa nu-l trimitem intr-o lume ireala si imaginara. Sa dam copilului dreptul de a exersa si de a avea activitati adevarate. Astfel, el risca sa-si inmulteasca prostiile, bosumflarile, sa resimta tristetea si, pe termen lung sa sufere tulburari.
Copilul isi petrece viata jucandu-se, dar pentru el este vorba de un lucru serios si nu despre un divertisment. In timp ce adultul se joaca pentru a se distra si pentru a uita de grijile realitatii, copilul se joaca pentru a se ancora in realitate si a se adapta ei.
Avand grija ca atunci cand ne adresam copilului sa nu opunem jocul lucrului, il ajutam sa pastreze gustul efortului si al activitatii. Ase juca inseamna a invata, a cerceta, a emite ipoteze, a le verifica…Societatea noastra s-a obisnuit sa opuna notiunile de placere si de munca, ceea ce este regretabil. Copilul nu doreste sa fuga de realitate si sa iasa din ea; dimpotriva, el aspira sa munceasca si sa invete pentru a deveni din ce in ce mai autonom. Deci putem sa-i propunem jocuri care il ajuta, care au sens.
Totul este o chestiune de cantitate, de calitate, astfel spus, o chestiune de alegere! Si aceste alegeri reprezinta responsabilitatea noastra!
