Pentru pacient sau rudele sale, aflarea diagnosticului de cancer este un moment traumatizant. Este ca si cum totul s-ar sfarsi si nimic nu mai e ca inainte. Treptat, depasind socul, pacientul ia o decizie : va fi increzator si va lupta cu boala sau va alege depresia, retragerea, demisia in fata unei astfel de provocari.

Multi nu au insa ocazia sa ia o decizie pentru ca nu afla niciodata diagnosticul. In incercarea de a-i proteja, rudele solicita medicilor sa ascunda adevaratul diagnostic. Astfel pacientul ajunge sa suporte boala, efectele secundare ale tratamentelor al caror scop nu-l stie, incertitudinea si suspiciunea permanenta ca sfarsitul ii este aproape.

Sprijinul unui psiholog clinician poate fi uril medicului care trebuie sa fie pregatit sa faca fata reactiei pacientului, care poate fi foarte diferita, de la soc, frica, anxietate, tristete, manie, revolta, rusine, vina, pana la acceptarea diagnosticului, provocare, antrenare in lupta. Acestea din urma pot aparea dupa momentul initial de soc.

Psihologul clinician  realizeaza diagnosticul in evaluarea clinica, evalueaza severitatea bolii, pune diagnostic psihologic care vizeaza starea emotionala si personalitatea pacientului.

Ne propunem un  tratament psihologic privind castigarea unei autonomii a pacientului, invatarea despre sine, adaptarea psihologica la eventualele mutilari, imbunatatirea relatiilor interpersonale. Psihologul clinician care asigura consiliere si suport bolnavului si familiei il poate ajuta pe acesta sa-si modifice stilul de viata, principiile. Bolnavul poate fi invatat sa-si gestioneze timpul, viata, sa recapete controlul pierdut din cauza tratamentelor, a efectelor secundare ale medicamentelor.

Cele mai multe medicamente au ca efecte secundare stari confuzionale, depresii severe, anxietate, inapetenta, lipsa fortei fizice, cefalee (dureri de cap), greturi, modificari de dispozitie, alterarea starilor de constienta, etc. Sprijinul psihologului poate ajuta la ameliorarea starii generale.

Se cere si implicarea familiei, aceasta constituind un alt obiectiv important al tratamentului – incurajarea celor din jur in sensul oferiri  suportului emotional de care pacientul are nevoie. Membrii familiei trebuie instruiti cu privire la reactiile date de boala canceroasa pentru a sti cum sa se comporte.

Este bine sa se tina cont de cateva aspecte importante si anume de doliul dupa eul pierdut ( este fireasca o perioada de tristete ce face trecerea spre un nou tip de viata), pierderea controlului, viitorul nesigur, durerea ( se pot folosi metode de distragere, de relaxare,reducerea durerii prin asigurarea de suport), cura e mai grea decat boala ( pacientii sunt coplesiti de efecte secundare, doresc sa renunte si au nevoie de support psihologic).

Cancerul poate determina si tulburari precum : anxietatea, depresie, stress post-traumatic, abuzul de substante, etc.

Anxietatea poate sa fie o stare permanenta pe care pacientul o resimte in timpul investigatiilor, comunicarii diagnosticului, tratamentului si controalelor.

Anxietatea creste cu cat boala canceroasa evolueaza si tratamentul este mai agresiv. In acelasi timp insa poate fi doar o parte normala a adaptarii la boala.

Uneori anxietatea poate motiva pacientul sa faca pasi spre eliminarea acestei frici prin obtinerea de informatii prin angajarea in tratament.

Insa si cei care au experimentat anxietatea  inainte de diagnosticare pot ajunge la atacuri de panica. Anxitatea este cu atat mai mult intalnita la pacientii care intampina dificultati in comunicarea cu familia.

Educatia nu trebuie sa lipseasca , bolnavul de cancer cat si familia au nevoie sa fie informati despre ce va urma.

Pe langa aspectele strict medicale pot fi identificate si erorile de gandire, distorsiunile cognitive, suprageneralizari( pacientii spun ca nu mai pot functiona), personalizarea/supraestimarea relatiei dintre propria persoana si evenimentul dramatic “sunt o persoana slaba”, perceperea bolii ca pe o pedeapsa, gandirea ilogica “am cancer, nu am nici o sansa”.

Este extrem de importanta incurajarea spiritului de lupta, psihologul va stimula dorinta de a invata despre boala si de a participa la tratament ( aceasta se poate realize prin psihoterapie pentru tulburari de adaptare, terapie cognitiv-comportamentala, terapie sugestiva)

Un semn bun este atunci cand bolnavul dupa ce afla diagnosticul, dupa ce isi recapata increderea in sine si propriul destin, dupa ce trece de hoas incepe sa-si puna in ordine probleme mereu amanate. Este o orientare spre viata, aici poate fi ajutat si de sedinte de psihoterapie unde poate merge insotit de partener. Acesta din urma poate intelege ce simte bolnavul, iar exprimarea trairilor ambilor parteneri creste coeziunea cuplului.

Se poate incerca si terapia de grup in care sunt inclusi si “invingatorii”, cei care au luptat cu boala si au reusit sa se reface. Desintele de psihoterapie pot deasemenea sa scada anxietatea cauzata de spitalizare, tratamente lungi si dureroase, efecte secundare ( caderea parului, greturi, etc). De astfel de sedinte pot beneficia si cei care au invins cancerul pentru ca cei mai multi raman cu frica recidivei.