Stresul post-traumatic
pOriginile stresului post-trumatic :
- Intensitatea si incontrolabilitatea stresorului :
– cu cat traumatismul este mai puternic sau intervine subit, este neobisnuit, imprevizibil, incontrolabil si prelungit, cu atat exista mai multe victime.
– mecanismele de conditionare explica legatura dintre situatiile care, direct sau simbolic, reamintesc situatia in care a avut loc traumatismul initial.
– pacientul este conditionat de stimuli externi (foc de arma, zgomot puternic, tipat, etc) sau interni (frica de reactiile fizice legate de emotii).
– unul dintre modurile de a lupta impotriva acestor stari este acela de a stopr orice emotie pentru ca senzatiile fizice ale emotiei evoca traumatismul.
- Vulnerabilitatea genetica si biologica
– studii efectuate pe familii si pe gemeni mono si bizigoti au certificat transmiterea genetica a acestor reactivitati exagerate.
- Scheme cognitive de control
– persoanele care au suferit de stres post-traumatic au atentia selectiva in raport cu evenimentele potential amenintatoare, deoarece in cazul lor se activeaza retelele de anxietate mobilizate la momentul traumatismului.
- Personalizarea cauzelor din care s-a produs evenimentul
– aprecierea subiectiva a caracterului amenintator al situatiei si sensul pe care un pacient il va da traumatismului, participa la mentinerea stresului post-traumatic. Interpretarile oscileaza intre doi poli : responsabilitatea si vinovatia fata de traumatism si iluzia ca lumea trebuie sa fie intotdeauna justa si previzibila.
Criteriile stresului post-traumatic :
Factorii cauzatori de stres : violul, incestul, accidentele de masina sau de avion, catastrofele naturale (cutremure, inundatii), a asista la moartea cuiva, etc.
– expunerea la un eveniment traumatic ce reprezinta doua caracteristici : amenintarea cu moartea, ranirea sau punerea in pericol a integritatii psihice a propriei persoane sau a celorlalti ; raspunsul a fost o teama intense, un sentiment de neputinta sau de groaza ( sau agitatie in cazul copiilor).
– evenimentul este retrait in permanenta sub forma: 1. amintirilor intruzive 2. a viselor recurente sau a cosmarurilor 3. impresiei ca situatia traumatica se va repeat (flash-back) 4. sentimentelor de disperare 5. reactiilor fiziologice ce se traduc prin simptome de anxietate.
– evitare ( 3 simptome din 7) :
- sunt evitate gandurile, conversatiile, sentimentele asociat cu traumatismul
- sunt evitate si situatiile care amintesc de traumatism
- uitare partiala a traumei
- inactivitate
- detasare de viata
- blocaj afectiv: emotiile se aplatizeaza
- senzatia ca viitorul este compromis.
– activare emotionala (cel putin 2 dintre simptome) :
- somn perturbat
- iritabilitate
- dificultati de concentrare
- hipervigilenta (subiectul pandeste potentiale pericole)
- reactii exaggerate de tresarire
– durata depaseste 1 luna.
– dezgust si interferenta puternica in viata sociala, personala si profesionala.
Terapia cognitiv- comportamentala :
Tehnici : metode de modificare a gandurilor si emotiilor cu prescriptii de infruntare directa a situatiilor, gestionarea stresului, joc de rol, punerea in discutie a unor ganduri automate mai realiste, menite sa restructureze dialogul intern care intretine frica, relaxarea care ii ofera pacientului modalitatea de a-si reduce raspunsurile neurovegetative.
Ritmul, durata si numarul de sedinte trebuie adaptat in functie de fiecare pacient.
Principala dificultate a tratamentului este obtinerea unei relatari cat mai amanuntite a traumatismului. Sansele de a depasi traumatismul cresc pe masura ce subiectul reuseste sa se destainuie, insa cel mai multi evita sa o faca. Acesti pacienti vor refuza terapiile care ii pun in contact cu gandurile si emotiile pe care nu vor sa le retraiasca. Emotiile sunt totusi traite involuntar sub forma de flash-back-uri.
Scopul terapiei cognitiv- comportamentale este obtinerea unei “retrageri a emotiilor”, care sa conduca la modificarea schemelor de pericol si la o ridicare a pragului de alarma.
Terapeutul favorizeaza o serie de experiente emotionale care sa anuleze schemele de pericol prin informatii noi, incompatibile cu frica. “Retragerea emotiilor” trebuie sa aibe loc la nivelul situatiei evocatoare de teama, raspunsurilor fiziologice si al semnificatiilor atribuite evenimentelor, in scopul formarii unor amintiri pe care pacientul sa se poata baza, infruntand din nou viata.