Fidelitate/Infidelitate fata de noi insine

Cand se iese de sub auspiciile fidelitatii? Unde incepe infidelitatea?

Contractul moral care reglementeaza fidelitatea in cadrul cuplului casatorit sau nu, este unul tacit. Fiecare in suflet si constiinta, trebuie sa-si descopere limitele, astfel daca doriti sa trasati linii precise de demarcatie intre fidelitate si infidelitate, constiinta proprie este singurul judecator, judecator fie prea permisiv, fie prea sever, in functie de supraeul fiecaruia.

Ceea ce cautam cu totii este descoperirea tuturor dimensiunilor personalitatii noastre, mai precis identitatea noastra. Nu mi se pare ca infidelitatea este mijlocul potrivit pentru a ne afirma identitatea, deoarece aceasta cautare se desfasoara in conditii putin favorabile, in sensul ca nu beneficiaza de toate energiile unui angajament si este insotita de culpabilitate.

Descoperirea adevaratei semnificatii  a existentei noastre, transformarea reala si durabila a personalitatii si a comportamentelor noastre nu pot fi obtinute decat printr-o munca asupra noastra, travaliu care cere curaj si timp, pe scurt, un efort sustinut.

Societatea noastra propovaduieste avutul si aparenta, sa ai, sa consumi. Aceasta mentalitate se aplica si la relatia femeie-barbat. Nu ajunge a avea o partenera/un partener, ci este bine sa mai ai si amanti, amante. De fapt vrem sa avem tot felul de parteneri si de obiecte, nu atat pentru a ne bucura de ele, cat pentru a da impresia ca suntem dintre aceia capabili sa le dobandeasca. Caci ceea ce conteaza, de altfel, este aparenta, adica sa dai impresia ca esti intr-un anumit fel, ca ai anumite lucruri, obiecte.

A avea si a parea nu sunt atitudini autentice. Cautarea reusitei in acest mod traduce o insuficienta a personalitatii, iar vointa de putere nu este decat o compensare a vidului interior.

Orice solutie valabila la problemele de cuplu trece prin rezolvarea problemelor personale ale fiecaruia. Nu exista alte iesiri. Trebuie sa renuntam la a crede ca lucrurile se vor rezolva de la sine si sa renuntam sa mai asteptam ca celalalt sa se schimbe, sperand ca, bineinteles, schimbarea va fi intr-un sens care sa ne convina noua.Asupra propriei persoane trebuie inceput travaliul.Si cu atat mai bine daca si celalalt face lucrul acesta.

Scopul este de a ne descoperi si de a ne afirma adevarata personalitate, debarasandu-ne de eu-rile false, de aparente, de credinte, de comportamente care ne-au fost impuse de parinti, educatori, persoane religioase, pentru a regasi adevaratul nostru eu, adica sentimentele noastre proprii, nevoile noastre personale, atitudinile noastre autentice.

Si de a le acorda incredere. Iar toate acestea inseamna sa ne fim fideli noua insine.

A fi fidel sie insusi predispune la a fi fidel celuilalt: fidelitatea fata de sine este centrata asupra propriei persoane, adevarata si solida. Ori cu cat esti mai autentic, cu atat ai relatii mai puternice si astfel angajamentele tale sunt mai durabile.

Scopul este, de a dobandi o anumita forma de intelepciune si de a te apropia de o forma de fericire.

Pentru a atinge aceste scopuri, trebuie intreprinsa o adevarata transformare de sine, ceea ce implica faptul de a privi in interior pentru a ne cunoaste, o analiza a credintelor si comportamentelor. Atunci se poate spera la o maturizare, la o crestere, la o implinire.

Distribuie acest articol