Parintii toxici – partea IV

Parintele care rasfata si isi admira excesiv copilul ca face din el un veritabil domn Goe, comportandu-se excesiv de tolerant in orice situatie in care ar fi de dorit sa puna o limita copilului, neaplicand nici macar o autoritate primara nici macar pentru protectia copilului de actiunile proprii periculoase (pentru el sau altii). Acest copil intre un an si cinci ani isi va lovi parintele cand nu i se va da ce cere si parintele in loc sa ii interzica acest comportament agresiv, va rade si ii va face pe plc pana la urma.

 

Parintii hiperpermisivi gandesc si simt in locul copilului fara sa ii lase sansa acestuia sa invete sa gandeasca de fapt si sa simta, nu isi responsabilizeaza copilul, nu il lasa sa faca nimic din ceea ce ar putea face la varsta sa. Am vazut in cabinet copii de cinci ani care nu mananca singuri, nu dorm singuri, nu ajuta in casa, nu se spala singuri, nu se imbraca singuri pentru ca nu au fost lasati de catre parintii lor. Acesti copii ajung niste mari neajutorati. Orice dorinta a copilului este indeplinita. Nu il vor invata niciodata sa fie pregatit pentru provocarile vietii, nu va coopera, va fi agresiv cu cei din jur si intolerant.

Nu isi va lasa copilul sa isi asume consecintele actelor sale, sa isi asume esecurile, va minimaliza vreo fapta nesabuita facuta de copil privandu-l de responsbilitate si platind el daunele. Parintele nu constientizeaza ca dorintele copilului nu sunt similare cu nevoile, si ca cel mic are nevoie cu adevarat sa i se indeplineasca nevoile, nu dorintele. Acest copil nu depaseste nici la varsta adulta, stadiul de dezvoltare intre unu si trei ani cand El este “regele”

Pentru acest parinte a iubi inseamna a oferi totul pe tava copilului lui. Valorizarea pe care o da parintele nu este reala, creandu-i copilului un sine fals si gaunos, o pseudo atotputernicie, un complex de superioritate care nu-l va ajuta in viata, deoarece viata il va frustra inzecit. Il pregateste pe copil, in aceasta maniera, pentru esec sigur, neoferind limitele benefice educatiei.

 

Acest parinte transmite copilului mesajul :” nu creste si nu ma parasi”, “indeplineste-mi in continuare nevoia meade a ma ocupa de tine”, “nu te apropia de altii”

Distribuie acest articol

Parintii toxici – partea III

Parintele  hiperprotectiv, “closca”, sufocant, isi revarsa fricile sale asupra copilului sau, considerandu-l foarte fragil, ca un bibelou de care trebuie sa aiba grija sa nu se sparga, protejandu-l de orice dificultate si mai ales de oricine. Anxietatea di dependenta acestui parinte fata de copilul este asa de mare incat copilul preia acea anxietate si se imbolnaveste fizic chiar. Genul acesta de parinte doarme cu copilul in pat, mama (insa si tatal), transformandu-si copilul in jucarie, sufocandu-i intimitatea si nelasandu-se nici pe ei ca si cuplu sa rasufle. Aparent isi iubeste prea mult copilul, in realitate este un parinte egoist. Acest tip de parinte isi infofoleste copilul in plina vara si il priveaza de experiente necesare. Daca copilul invata sa mearga si a cazut, in loc sa il incurajeze sa se ridice singur, il ridica imediat, descurajandu-i orice initiativa personala de teama sa nu i se intample ceva. Parintele sufocant simte mereu ” mai bine” cum este afara decat copilul lui, astfel copilul cand va fi mare nu isi va cunoaste mesajele corpului, nu va sti sa simta, deoarece parintele in copilarie – simtea pentru el. Mesajele acestui parinte sunt : “nu creste”, “nu te maturiza”, “nu simti ce simti ci simte ce simt eu”, “nu gandi”, “nu fa nimic”.

 

Copilul ajunge sa fie neajutorat, descurajat, sa nu aiba incredere in el, pentru ca nici macar nu a fost lasat sa incerce, pentru ca adultul face totul in locul lui. Parintele nu isi lasa copilul sa il ajute la treburile casnice, astfel il preiveaza de sentimentul apartenentei, satisfactiei ca poate ajuta si el in casa si participa la viata familiei. Un astfel de copil va trai cu iluzia ca parintele va fi de-a pururi acolo pentru el, sa-l salveze si sa-l creasca – chiar si cand are 50 de ani. Copilul nu va avea initiativa, nu va avea curaj, toleranta la frustrare va fi foarte joasa, se va considera incapabil de a reusi ceva de unul singur. Cand va fi nevoit sa incerce ceva singur va fi temator, hiper-anxios, neputincios, nerecunoscandu-si calitatile, limitele si defectele, ramanand mereu dependent de o autoritate pe care o va investi cu puterea de a schimba lucrurile pentru el.

Distribuie acest articol

Parintii toxici – partea II

Parintele indiferent, isi respinge copilul, fiind un parinte nerabdator, rece, care isi indeplineste partial sau deloc rolul de parinte, care nu pretejeaza suficient copilul cand este cazul sa il protejeze, tratandu-l ca pe un adult inainte de vreme. El nu recunoaste copilului stadiile de dezvoltare firesti cu toate inconvenientele lor. Nu isi ia copilul in brate, nu ii ofera atentie, afectiune, protectie, tandrete, mangaiere, nu il asculta cand ii vorbeste, nu este disponibil, este absent (fizic si psihoemotional), nu ii primeste cadourile (desene, floricele), nu este interesat de initiativele si activitatile lui si de a petrece timp cu el.

Are asteptari irealiste fata de copil si isi doreste ca acel copil sa nu il deranjeze si sa fie deja “mare” daca se poate. Acesti parinti nu sunt pregatiti psihologic pentru a avea un copil, se simt frustrati de copil, percepandu-l ca un obstacol pentru libertatea lor. Copilul cu asemenea parinti se simte respins, abandonat, inferior.

Poate deveni ori foarte pasiv, ori foarte rebel, ajungand sa creada despre sine ca nu poate sa faca nimic el insusi si ca mereu are nevoie de suport, sau poate crede opusul, ca poate face “orice” singur si nu are nevoie de nimeni. Acest parinte transmite mesajul : “Nu exista”, “Nu fii tu insuti”, “Nu fii copil” copilului sau.

Distribuie acest articol

Parintii toxici – partea I

Psihoterapeutii vorbesc de adulti, parinti, profesori toxici si mesajele lor toxice. Asa numitii parinti toxici supun copiii la traume cumulative. Parintele toxic are un mod distorsionat de a da atentie copilului si de a fi disponibil : ori este disponibil si ofera atentie prea multa, cand nu i se cere, ori nu ofera deloc atentie, ignora sau violenteaza, lezeaza copilul. Parintele toxic isi trateaza copilul ca pe un obiect, nu ca pe un subiect de sine statator.

Parintele dur, intransigent, sever, brutal, critic, are tendinta de a disciplina copilul, care dupa el trebuie pedepsit daca nu asculta de poruncile date, daca nu este docil, distrugandu-i astfel spontaneitatea si individualitatea. Acest parinte isi ridiculizeaza copilul, nu il accepta asa cum este, il ironizeaza si de fata cu altii, umilindu-l, devalorizandu-l, il eticheteaza, nu fac diferenta intre actiune si faptas “esti incapabil/a, rau/rea, prost/proasta, semeni cu taica-tu, maica-ta, esti urat/a”, se concentreaza asupra lipsurilor copilului, avand mania perfectiunii, nelasandu-i nici o sansa de a avea o stima buna de sine.

Copilului i se dicteaza cu ce sa se joace si cu cine, cum sa isi aranjeze camera, i se invadeaza spatiul personal, i se cotrobaie in lucrurile personale, protestele acestuia fiind pedepsite drastic (fizic, verbal si emotional). Parintele de acest gen nu isi incurajeaza copilul, nu ii recunoaste meritele, talentele. Cere mult si excesiv. Parintele pretinde sa ii fie ascultate regulile, insa el nu le respecta, aceasta destabilizandu-l pe copil si frustrandu-l, isi proiecteaza visele asupra copilului, neconstientizand ca cel mic imita comportamentul lui, nu respecta cererea. Vorbeste si gandeste in locul copilului.

Deciziile luate de acest parinte nu sunt negociate, ci impuse fara drept de apel, pretentiile fiind invers proportionale cu varsta copilului, capacitatile sale si nevoile lui firesti. Copilul trebuie sa fie curat, ordonat, cuminte, exemplar la scoala, “perfect” daca se poate. Asteptarile acestui parinte sunt excesive, traumatizante pentru copil. Riscul de a deveni un adult constipat fizic si psihologic din aceasta cauza este mare.
In aceasta categorie de adulti intra si personalul educational (educatori, invatatori, profesori) care pentru a “disciplina” copilul ii aplica pedepse de genul : stat cu mainile in sus, dat la palma, pus la colt.

Copilul cu un parinte cu multe frustrari si mereu nemultumit de el insusi si de copil, va dezvolta un comportament anxios, nesigur pe el, frustrat la randu-i, manios din cauza nedreptatii aplicate, cu teama permanenta de a nu fi la inaltimea asteptarilor. Va deveni un adult cu stari dese de deprimare ori un rebel furios pe tot ce il inconjoara. Acest parinte transmite mesaje ca : “nu exista, nu gandi ce gandesti tu ci ce gandesc eu, nu reusi, nu fii important”

Distribuie acest articol

Tipuri de violenta

Tipurile de violenta nu se exclud unele pe altele. Adesea daca exista abuz fizic, exista si restul de tipuri de abuzuri.

Exemple de agresiune-violente :

* abuzul fizic, sexual – vatamarile corporale
* ignorarea sentimentelor si nevoilor celuilalt (fie el copil sau adult)
* pretentiile irealiste de la celalalt
* santajul (tu nu ma iubesti, iata cate fac eu pentru tine, bag divort daca nu faci x, o sa ma omor daca nu faci y lucru, daca nu faci asa te pararsesc)
* neglijarea nevoilor fizIce, educative, emotionale ale copiilor
* hartuire sexuala
* refuzul de a asculta punctul de vedere al celuilalt (copil, adult)
* refuzul de a vorbi, tacerea este o forma subtila de abuz pasiv-agresiv
* violenta verbala (esti tampit/a, nenorocit/a, idiot/oata, rau/rea)
* acuzarea, amenintarea injuriile
* tonul ridicat, tipetele, urletele
* ridiculizarile si/sau insultarea parerilor, orientarii sexuale, clasei sociale, talentelor, si/sau varstei
* reprosul si bombaneala (“iar nu ai facut”, “numai eu fac”)
* ironia si sarcasmul
* artagul si nemultumirea perpetua – generalizarea (“nu ai facut nimic bine, niciodata nu faci nimic bine”)
* criticarea, centrarea numai pe greseli si exagerarea greselilor celeilalte persoane
* comportamente imprevizibile (persoana agresoare acum e calma acum ii sare tandara)
* tipetele si urletele constante ale unei persoane, fara a fi insotite de scuze si recunoasteri ale greselilor dupa “calmare”
* minimalizarea progreselor si calitatilor celuilalt – criticarea si umilirea publica in fata prietenilor, colegilor sau altor persoane
* terorismul conjugal, des intalnit in cuplu, cu implicarea copilului la altercatiile sotilor
* atribuirea copilului a unui rol pentru care nu este pregatit “avocat”, “politist”, confident ( de catre ambii parinti sau doar unul din parinti)
* folosirea copilului de catre un adult din familie, impotriva celuilalt parinte
* privatiunile economice ( mai des abuzul fiind exercitat de barbat asupra femeii si /sau copilului)
* controlul prin orice mijloace ( verificarea telefonului, a jurnalelor, a corespondentei)
* controlul prin putere financiara (controlul cheltuirii banilor dati ca “dar” sau impunerea cheltuirii banilor asa cum doreste persoana care i-a oferit)
* comentariile cu nuanta sexuala (hartuirea femeii de la serviciu, pe strada, in locuri publice)
* rasfatul si supraprotectia, “sufocarea”copiilor de catre adult
* a face pentru celalalt (fie el copil, adult) ceea ce el poate face la momentul acela, impiedicandu-l sa fie autonom
* parentalizarea copilului (copilul care invata de mic sa joace rolul de parinte pentru proprii parinti neresponsabili si toxici)
* privarea de intimitate (copilul care nu are camera lui – chiar daca se poate amenaja o camera a copilului, sau partenerul nu are intimitate)
* intruziunea, incalcarea intimitatii celuilalt (parintii care intra in camera copilului fara sa bata la usa, copilul care intra in camera parintilor cand vrea el si i se permite acest lucru)
* intruziunea in camera de baie in cazul unui copil de peste cinci-sase ani (cand deja este capabil sa fie autonom si sa se autoingrijeasca singur) fara ca acel copil sa permita
* cerinte contradictorii (fii cuminte si de ce nu esti si tu mai curajos?”)
* impunerea celuilalt a preferintelor proprii in materie de imbracaminte, muzica, valori
* folosirea unui membru al familiei drept “tap ispasitor” al tuturor problemelor din familie

Violentele-agresiunile sunt de mai multe tipuri: fizice, verbale, emotional-psihologice. Cele mai greu de demonstrat, mai subtile si care lasa rani adanci in personalitatea oamenilor sunt abuzurile psihologice si verbale. Trauma naste trauma, traumele au legaturi nevazute intre ele, exista de multe ori un lant intreg de traume legate.
Este mai usor sa previi decat sa tratezi, deci este important sa constientizam ce ne-a violentat in copilaria proprie pentru a nu da mai departe violentele copiilor nostri.

Distribuie acest articol
1 2 3 4 14